Pentru că există arhive și pentru că politicienii au nevoie din cînd în cînd de un refresh al memoriei, iată ce declara în vară primarul Galațiului Marius Stan referitor la aburul de la combinat. „Sistemul de termoficare a fost pornit de CET şi, în mod normal, joi (n.r. 16 iulie, 2015) se ajunge la parametrii normali de furnizare. Tot joi avem o conferinţă de presă la combinat, împreună cu ministrul Gerea şi factorii de decizie de la CET şi Calorgal, în care anunţăm oficial repornirea sistemului. După atîtea luni fără apă caldă şi atîtea probleme, este un succes major că putem reporni sistemul datorită celor de la combinat. Le mulţumesc celor de la ArcelorMittal care au făcut sacrificii proprii furnizîndu-ne abur la un preţ sub preţul lor de producţie şi au făcut acest gest pentru gălăţeni, motiv pentru care le mulţumim. Sper ca şi gălăţenii să le mulţumească şi să îşi achite facturile, altfel riscăm să ajungem de unde am plecat şi nu va mai fi vinovat nici Stan, nici Calorgal, ci oamenii”. (Marius Stan, 14 iulie 2015)
Lunile au trecut și de succesul major al primarului Stan s-a ales praful. Asta deoarece oamenii s-au îngrozit cînd au aflat cît a costat succesul din vară. În doar patru luni și jumătate, societatea Calorgal a reușit să producă o gaură de cinci milioane de lei. Nu mai reluăm povestea: este vorba despre „perfomanța” Calorgal de a avea pierderi de 90% în procesul de distribuire a apei calde. Chiar dacă politicienii fac tumbe și jură că nu au avut habar, specialiștii spun că se știa cît de păguboasă pentru bugetul local era afacerea cu Arcelor Mittal. Cei din administrație știau că se angajează să cumpere o cantitate uriașă de gigacalorii deși nu aveau nevoie decît de o parte foarte mică (pînă la urmă, au utilizat doar 10% din cantitatea comandată și plătită în avans).
Culmea, în ciuda găuroiului provocat de Calorgal, discursul edilului șef rămîne de actualitate, cu cîteva corecturi. Altfel spus, succes major a fost, dar nu pentru populație. A fost un mare succes pentru combinat care a mai bifat o afacere reușită și pentru politicianul Marius Stan care s-a urcat pe calul alb cît să încapă în pozele cu salvatorul Galațiului. Apoi, din discursul din iulie mai trebuie înlocuite cuvintele datorită (combinatului) cu din cauza (combinatului) și șterse formulările sacrificii proprii și gest pentru gălățeni. La final, nici gălățenii care erau invitați de primar să-i mulțumească combinatului nu trebuie să o mai facă. Nu mai au de ce. De cînd a fost rostit discursul, primăria a luat ca împrumut 20 de milioane de lei de le Trezorerie pentru termoficare, Calorgal cere cinci milioane de lei de la bugetul local, sistemul o ține din avarie în avarie iar orașul ar putea rămîne iar în frig și fără apă caldă dacă salariații de la termoficare se țin de cuvînt și intră în grevă pentru neplata salariilor. În rest, așa cum spuneam, discursul primarului Stan rămîne de actualitate.
PS. Ar mai fi ceva de spus despre ministrul Gerea dar ne-am săturat de măscărici.
„Datorită” combinatului care a făcut sacrificii, Galațiul se laudă cu un „succes major”: o gaură de 5 milioane de lei!
-->