Pînă acum, cu puține excepții, singurul candidat care și-a trîntit mecla pe panourile electorale instalate de municipalitate pe domeniul public a fost ex-ministrul deputat Dan Nica, de la PSD Galați. De altfel, Dan Nica a fost primul care a apărut cu fața lui respingătoare pe panourile electorale, imediat după miezul nopții, după cum a scris aici colegul Răzvan Postolache. Între timp, ca să vă dau un pont, cam 90% din afișele cu Dan Nica instalate în Colegiul de Deputați nr. 9 au fost rupte în mai puțin de 24 de ore, semn că mașina de propagandă a PSD Galați funcționează din plin: pesediștii și-au rupt singuri afișele astăzi (vineri), iar mîine-poimîine îi vor acuza în conferință de presă pe cei de la PNL, PDL, PMP, etc., că i-au faultat, că umblă cu prostii, că distrug afișele contracandidaților.
Frăția Marius Stan – PSD merge ca unsă
Nesimțirea celor de la PSD a putut fi vizibilă încă de la primele ore de la începerea campaniei electorale. Și mă refer aici la faptul că Dan Nica și cu PSD-ul lui au ocupat pe mai multe panouri două poziții din cele 20 existente (vezi foto), ca și cum ar avea personalitate multiplă în ziua de zi cu zi. Nu era de ajuns că primarul Stan a pus panouri cu doar 20 de căsuțe, în loc de 23, cîți candidați sînt la europarlamentare. Acum mai vine și Dan Nica să ocupe cu nesimțire două locuri pe panou (în detrimentul altui candidat), pe principiul că el, Dan Nica, este de la PSD iar de ăștia primarul Marius Stan nu se poate atinge, căci este conștient că fără ajutorul politic al pesediștilor ar fi un om mort politic.