Dacă te uiți cu atenție la prefectul Galațiului, Dorin Otrocol, îți vine să bagi mîna în buzunar ca să îi dai ceva de pomană. Otrocol are fața aia de om nevoiaș, îmbrăcat parcă de la second-hand și cocoșat de datorii, care zilnic îi mulțumește lui Dan Nica și mai apoi lui Dumnezeu pentru că a reușit să obțină un serviciu bine plătit la stat. Nici nu ai crede că, începînd cu 1 ianuarie 2015, Dorin Otrocol cîștigă lunar suma de 10.200 de lei net (102 milioane de lei vechi). Asta înseamnă un salariu anual de 122.377 de lei, bani în mînă pentru Dorin Otrocol, pe care PSD l-a numit prefect de Galați în noiembrie 2013, pe vremea cînd Victor Ponta era premier.
Pe parcursul anului 2014, în calitate de prefect, Dorin Otrocol a încasat suma de 72.718 lei. Asta înseamnă cam 6.100 de lei lunar, ceea ce reprezintă un salariu mai mult decît prietenos, mă rog, aferent & corespunzător funcției. În 2015, însă, același prefect Dorin Otrocol a reușit să cîștige cu 50.000 de lei mai mult decît în 2014, lucru care s-a perpetuat și în 2016. Cum spuneam, în 2015, Otrocol și-a majorat leafa de prefect cu 67%, de la 6.100 de lei net lunar la 10.200 lei net lunar. Nu-i de ici, de colo să reușești să îți adaugi la leafa ta de bugetar suma de 4.100 de lei lunar, așa că am vrut să aflăm și noi secretul prefectului Otrocol, nu de alta dar am zis că poate reușim și noi să ne majorăm veniturile cu 4.100 de lei lunar. Purtătorul de cuvînt al Prefecturii Galați, Petrica Crângan, ne-a cerut un răgaz pentru a se documenta în legătura cu leafa mărită a prefectului Otrocol, după care a venit cu lămuriri. „În ianuarie 2015, a apărut un ordin comun emis de 6 ministere care accesau programe europene (Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Energiei și IMM-urilor, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul pentru Societatea Informațională) prin care s-au mărit salariile funcționarilor. După cum se știe, înainte să fie numit prefect al Galațiului, domnul Dorin Otrocol ocupa postul de director general în cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională. Domnul Otrocol a fost detașat de la acest minister în funcția de prefect și a ales să beneficieze de prevederile Legii 188/1999, art. 89, alin. 4, în care se spune că pe perioada detașării funcționarii își pot păstra funcția publică și salariul. Domnul prefect Dorin Otrocol nu a făcut nimic ilegal, doar a optat, începînd cu 1 ianuarie 2015, pentru salariul de director la minister, care tocmai fusese majorat”, a explicat Petrica Crângan.
Otrocol prășește la prefectură, dar ia bani ca și cum ar munci la Ministerul Comunicațiilor
Așadar, pe românește, prefectul Dorin Otrocol a speculat prevederile unei legi strîmbe, care le permite șmecherilor din administrație să își aleagă salariul. Legea cu pricina datează din anul 1999, însă majorarea substanțială a lefurilor funcționarilor din cele 6 ministere a fost făcută de Guvernul Cioloș și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015. Problema nu este că Guvernul Cioloș le-a mărit salariile celor care lucrau cu fondurile europene (foarte bine că a făcut-o, căci oamenii trebuie motivați financiar!), ci că unul ca Dorin Otrocol, care de trei ani de zile nu are legătură cu fondurile europene (el nu scrie proiecte la minister și nu coordonează nimic care să aibă legătură cu fondurile europene, ci este prefect de Galați) beneficiază de salariul majorat. Prefectul Otrocol primește lunar leafă de director general în cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională (Ministerul Comunicațiilor), deși el nici nu a călcat prin minister în ultimii trei ani. Legea i-a permis însă lui Dorin Otrocol să opteze ori pentru leafa de director general în minister, ori pentru salariul de prefect. Și cum ca director în minister prefectul Otrocol cîștiga cu 50.000 de lei mai mult anual, este evident că, începînd cu 1 ianuarie 2015, el a făcut cerere pentru a fi încadrat cu noul salariu. Ca fapt divers, în 2013, atunci cînd Dorin Otrocol a fost numit prefect de Galați, salariul de prefect era mai mare decît cel de director în minister, așa că atunci el a făcut cerere ca să primească leafa mai mare, și anume pe cea de prefect. Cu un venit lunar net de 10.200 de lei, atît în 2015 cît și în 2016, prefectul Dorin Otrocol a devenit al doilea cel mai bine plătit prefect din țară, după prefectul de București – Paul Nicolae Petrovan (fost procuror DNA), care cîștigă lunar suma de 13.117 lei. Faptul că prefectul Otrocol a început să cîștige cu 4.100 de lei mai mulți bani lunar, din ianuarie 2015 încoace, s-a simțit și în economiile (depozitele bancare) pe care acesta a reușit să le facă: conform propriei sale declarații de avere, prefectul Dorin Otrocol a reușit să pună deoparte suma de 35.103 lei, cont deschis în 2016 la Raiffeisen Bank.