Evident, prin concurs, ce naiba! Cu riscul de a-i dezamăgi pe cititorii care cred că secretarele se pricep să-i facă şefului doar două lucruri mari şi late (cafea şi felaţie), precizez că în cazul de faţă nu este cazul, scuzaţi repetiţia. Nu, soţia colonelului Ovidiu Sîrbie, un nene care în timpul său liber ocupă funcţia de prim adjunct în Jandarmieria Galaţi (IJJ sau dracu ştie cum îi mai spune acestei instituţii), a ajuns secretara şefului Poliţiei ArcelorMittal Galaţi, pentru că aşa a vrut bărbat-su, mă.
Acest Ovidiu Sîrbie de la Jandarmi avea o nevastă şomeră. Iubind-o atît de mult, el s-a întrebuinţat să-i găsească serviciu, măcar să cîştige cîţi bani sparge pe smacuri, să nu-i mai golească lui cardurile pe prostii. Evident, colonelul Sîrbie a ales soluţia de avarie: a sunat un prieten. Acest prieten se numeşte Gheorghe Hustiu şi este un fost miliţian de nădejde, un dibaci mînuitor al pulanului pe schinările cetăţenilor, ‘tu-le muma-n cur de infractori ce sînt! Pe Hustiu îl recomandă un CV beton, care ar fi invidiat de mulţi foşti miliţieni. Pe vremuri, Gheorghe Hustiu a fost şeful Poliţiei Tg. Bujor. Apoi a reuşit în mod incredibil să avanseze în funcţia de şef al Centrului Zonal de Poliţie din comuna Pechea. Ulterior, Hustiu s-a transferat la oraş, la Inspectorat, iar acum se face că-i păzeşte pe indieni de hoţi.
Nu că ar conta în economia jocului, dar mă gîndesc că, aşa, în treacăt, merită să amintesc că familiile Sîrbie şi Hustiu au mers, în vară, în concediu la Băile Herculane. Nu este deloc un lucru rău, ba din contră: e bine că lumea socializează şi că, la urma-urmei, secretara Sîrbie este alături de şeful ei, chiar şi în concediu.
Personal, propun să i se acorde o primă consistentă doamnei Sîrbie, ca o umilă recompensă pentru devotamentul şi sacrificiul de care dă dovadă atît în timpul serviciului, dar mai ales în timpul concediului!
Cum a ajuns soţia prim adjunctului de la Jandarmi secretara şefului Poliţiei ArcelorMittal Galaţi
-->