Ce avem noi aici? La o simplă lectură electorală un pierzător și un cîștigător.
E mai mult ca sigur că după alegerile din 25 mai Dan Nica va ajunge “mîndru” în Parlamentul European, iar Doruleț Nelu Resmeriță va rămîne tot “gălățean”, dar nu în vreun parlament, ci tot în apartamentul lui Boldea unde stă cu chirie de mulți ani.
Faptul că Dan Nica se va transforma într-o Adriana Țicău cu pantaloni și mustață mă întristează doar pe jumătate. Spun asta pentru că Nica va fi nevoit să facă naveta la Bruxelles, ceea ce înseamnă că vom scăpa parțial de el. Pe de altă parte, nu am nicio îndoială că Nica va face fix nica în Parlamentul European, ceea ce nu e chiar ceva neașteptat, ci probabil o chestiune ce ține de “mîndria de a fi român”.
În mod normal în imaginea asta ar fi trebuit să avem două școli de gîndire politică. Și nu mă refer neaparat la stînga și la dreapta, căci numai de doctrine nu se poate vorbi în politica românească. În fapt, și politrucii ăștia din generația mai nouă, gen Resmeriță, au ținut să ne demonstreze repede că sînt la fel de Dinu Păturică. La fel de flămînzi de putere și total dispuși să calce peste orice în speranța că își vor atinge scopul.
Iar de plătit vom plăti noi, electoratul. Fie și doar cu faptul că prin neimplicarea în politică a unor oameni de valoare vom fi condamnați să fim conduși de tot soiul de ciocoi, mai noi sau mai vechi.