Gălățeanul Cristian Dima, de la ALDE Galați, a fost numit secretar de stat în Guvernul Grindeanu by Dragnea. Aproape că nici nu contează la ce minister a prins Dima jobul de secretar de stat (căci oricum nu va face altceva decît să care două hîrtii de colo-colo), dar pentru a păstra o oarecare rigoare a știrii o să precizăm că Dima a fost numit la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Ca fapt divers, Cristian Dima va mai avea alți doi colegi secretari de stat, pentru că, vorba aia, clientela de partid din eșalonul doi trebuie răsplătită cumva. Secretarul de stat este un soi de ajutor de câine lup, neavând decît atribuții nesemnificative, cum ar fi, de pildă, asta: „Asigură un sistem adecvat de comunicare şi informare la toate nivelurile de management, dezvoltă și promovează cultura organizațională în minister”.
Însă, să nu le stricăm bucuria susținătorilor lui Cristian Dima (care, per ansamblu, nu e băiat rău). Să spunem doar că această promovare la minister a lui Dima se datorează aproape exclusiv președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, cu care Dima are o relație apropiată, bazată pe gențile cu bani cărate la București întru susținerea partidului. Amuzantă în toată această știre cu și despre promovarea lui Dima la București mi se pare reacția pe care cu siguranță a avut-o președintele ALDE Galați, Eugen Durbacă. Și asta pentru că este de notorietate ruptura dintre Durbacă și Dima, care teoretic sînt parteneri (șefi) la ALDE Galați, dar în realitate abia dacă se salută. Fiecare stă în sediul său ALDE, iar în campania electorală Durbacă nu numai că nu l-a susținut deloc pe colegul Cristian Dima (care a candidat la Senat), ci l-a săpat din orice poziție. Îmi și imaginez cît de ofticat a fost Durbacă, ieri (vineri), atunci cînd a aflat că Dima a ajuns în guvern. Păi Durbacă visează de 27 de ani să ajungă în Guvern, fiind mulțumit chiar și dacă ar fi fost pus să ducă gunoiul la Palatul Victoria. Uite că acum principalul său dușman politic (Dima), pe care a vrut să îl dea afară din partid astă-vară, a ajuns secretar de stat. Mare lucru să nu auzim mîine sau poimîine că marele lider Eugen Durbacă a murit de ciudă, inimă rea și oftică generalizată.