Extrem de enervanți pentru actuala administrație oamenii ăștia de la Curtea de Conturi. Asta pentru că au prostul obicei să scoată mizeria de sub preș, să-i pună să dea cu mătura și, bonus, să mai arunce și gunoiul.
Pentru cei care nu sunt familiarizați Curtea de Conturi controlează felul în care sunt cheltuiți/gestionați banii la societățile din subordinea Primăriei Galați (Consiliului Local). De genul Gospodărire Urbană, Transurb, Zona Lberă, Parcul Industrial, etc. Deci vine Curtea de Conturi și constată că nu știu ce director și-a tras salarii de zeci de mii de euro, că anumiți bani s-au sifonat prin Parcul Industrial sau că directorii de la Calorgal au fost puși pe criterii știute doar de PSD, dar care nu au nicio legătură cu profesionalismul, mă rog, chestiuni de felul ăsta.
Per total avem parte de o urecheală în toată regula care mai și scoate la lumină o grămadă de mișmașuri administrative. Unele chiar cu un ușor iz penal. După care Curtea de Conturi vine și dă decizii, adică cere conform legii ca autoritățile să remedieze găurile produse în bugetul local, desigur din neglijență, că doar nu putem vorbi aici de rea voință.
Ca să vă faceți o idee, de pe urma ultimului control, de la sfîrșitul anului 2016, s-au strîns sute de pagini în care neregulile de la societățile din subordine sînt explicate negru pe alb. Mai mult decît atît, enervați de lipsa de reacție a autorităților, cei de la Curtea de Conturi au simțit nevoia să trimită Consiliului Local o scrisoare, în care să se plîngă că cele semnalate de instituție sînt tratate de consilieri, citez, “la Diverse”, cu mențiuni precum: “mai avem și Raportul Camerei de Conturi nr. … privind modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia nr… Cred că a-ți studiat-o, știți despre ce e vorba. Dacă mai aveți ceva de completat? Dacă nu vă mulțumesc și vă doresc o dupăamiază plăcută în continuare”.
În traducere liberă cei de la Curtea de Conturi sînt efectiv luați la mișto, blătuiți pe la “Diverse” și ascunși de pe ordinea de zi, nu care cumva să afle și gălățenii cum o comit autoritățile.
Ei bine, aceste proaste năravuri vor continua și mîine cînd e ședință de Consiliul Local. În ciuda scrisorii/sesizării Curții de Conturi, pe ordinea de zi nu apare niciunul din rapoartele (sunt vreo trei, destulde stufoase) sau deciziile înanintate. Cine știe, poate consilierii se îndură și apar măcar la “rubrica diverse”.