Pentru a doua zi consecutiv, transportul public în comun din Galați este blocat de greva șoferilor. Cei mai afectați sunt, în continuare, călătorii care sunt nevoiţi să plece la serviciu sau la şcoală cu microbuzele private deoarece angajații Transurb refuză să iasă pe trasee. Situația este și mai scandaloasă pentru acei gălățeni care care au abonamente plătite, dar pe care nu le pot folosi. Liderii de sindicat spun că nu vor renunța la protest pînă cînd directoarea Genica Totolici (PC) nu își va da demisia. Pe de altă parte, surse din lumea politică susțin că protestul are implicații politice.
Greviștii sunt acționați în instanță
Directorul Transurb a anunțat că va depune, în cursul zilei de astăzi, o acțiune în instanță împotriva greviștilor care nu respectă legislația muncii în ceea ce privește organizarea de proteste. „Conform legii, ei trebuie să asigure o treime din numărul de mijloace de transport în comun, pentru asigurarea transportului călătorilor în oraş. În acest moment, doar tramvaiele circulă normal. Vatmanii au refuzat să se alăture protestului”, a declarat Genica Totolici.
Salariaţii Transurb sunt nemulţumiţi de faptul că le-a fost redusă diagrama de circulaţie. Din această cauză, nu își mai pot realiza norma zilnică. Totodată, numărul de mijloace de transport în comun de pe anumite trasee a fost redus în weekend, spre indignarea călătorilor care sunt nevoiți să aștepte în stații chiar și 45 de minute.
În paralel cu protestul șoferilor, continuă și controlul dispus de Primărie la Transurb. Se verifică documentele societății pentru a stabili dacă problemele reclamate de protestatari sunt reale și întemeiate. Reamitim că, în urma şedinţei Consiliului de Administraţie de ieri, negocierile dintre conducerea societăţii şi protestatari au eşuat.