Într-o singură conferință de presă, consilierul local Ion Cordoneanu s-a luat atât de primarul Ionuț Pucheanu, despre care spune că nu e normal să ia decizii de unul singur, fără nicio dezbatere publică, atunci când vine vorba de sărbătorirea Zilelor Galațiului, cât și de viceprimarul Sorin Enache, pe care-l acuză de șantaj politic.
Să le luăm pe rând. Ion Cordoneanu, care este decanul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, a atras astăzi atenția că nu e normal, ca un singur cetățean, fie el și primar, să decidă când să sărbătorească o comunitate Zilele Galațiului. Fără vreo dezbatere publică și mai ales când data aleasă (6 iunie 1830 – când sunt atestate Comisiile orășenești) este una săracă în semnificații.
Evident că, sprijinit de majoritatea din CL, își poate trece fără probleme proiectul. Nu a existat nici cea mai mică discuție pe subiect. Nu știu să fi solicitat opinia specialiștilor: Muzeul de Istorie, Facultate de Istorie, Direcția pentru Cultură, societatea civilă. De altfel, organizații aparținând celei din urmă au propus ca zi a Galațiului Ziua Dunării. Acum câțiva ani a existat o discuție în mass media în legătură cu Ziua când a intrat în vigoare regimul Porto Franco. Nimic din toate acestea se pare că nu conteaza pentru primar. Ca atare, prezint propunerea mea: Ziua Galațiului – Ziua internațională a Dunării (29 iunie). Comunitatea gălățeană poate rezona la această zi dacă îi vom da deschiderea și importanța pe care o merită. Și sper ca Ionuț Pucheanu să fie conștient că o zi a unui municipiu cum e Galațiul nu se hotărăște pentru 1 an, 2 ani sau un mandat, ci pentru 100 de ani. (Ion Cordoneanu, Consilier local PNL)
De altfel, Ion Cordoneanu a pus la dispoziția presei datele unui sondaj pe care l-a efectuat, atât online cât și prin chestionare pe teren, care arată cum se raportează gălățenii referitor la data la care să se sărbătorească Zilele Galațiului.
Pentru că nu a dat aviz de legalitate pentru Zilele Galațiului, viceprimarul Sorin Enache îl faultează pe Ion Cordoneanu la “debate”
Ion Cordoneanu a spus o povestioară presei despre cum înțeleg unii (pesediști) să facă administrație publică și să se răzbune pe adversarii politici chiar dacă victime colaterale sunt, de exemplu, niște elevi pasionați de debate.
Pe 27 februarie anunțam că am reușit să depun la primarie un proiect de hotărâre în legătură cu organizarea unui concurs de debate pentru elevii din liceele municipiului Galați. Cu finanțare de la primărie, în acord cu Inspectoratul Școlar Județean. Istoria, pe scurt, a înregistrat următoarea desfășurare în legătură cu acest proiect: cu câteva zile înainte de ședința de CL din februarie, am reușit să am o întâlnire cu viceprimarul Sorin Enache. Împreună cu doi profesori am lucrat toată documentația proiectului și i-am prezentat-o domnului viceprimar; la sfârșitul acestei întâlniri am fost asigurați că, după modificările convenite de comun acord, puține pe fond, acest proiect va fi pregătit pentru a intra pe ordinea de zi și a fi supus dezbaterii. Ca să fiu sincer, ma gândeam că va intra în ședința din martie. N-a fost să fie. Înainte de a începe ședința de CL din martie aflu că viceprimarul Enache este supărat pentru faptul că nu am dat avizul pe proiectul cu Ziua Municipiului și acesta ar fi un motiv ca proiectul cu dezbaterea să fie întârziat sine die. Această situație este echivalentă cu un soi de șantaj sau răzbunare. (Ion Cordoneanu, Consilier local PNL)
Faptul că viceprimarul Sorin Enache a susținut inițial proiectul e de lăudat. L-a lăudat probabil acasă și soția, căci Mioara Enache este inspector școlar general. Întâmplarea că viceprimarul Enache a ales să ucidă politic un astfel de proiect e de neînțeles. Iar dacă elevii gălățeni vor rămâne “fără cuvinte” din cauza unor ciondăneli politice e chiar de neiertat.