Sîntem sătui cu toții de mîrlanii care claxonează în drum spre Starea Civilă sau restaurant, ca să știe toată lumea că ei merg la nuntă. Nu se știe exact de unde au deprins cocalarii acest prost obicei, cine anume le-a spus lor că degeaba participi la o nuntă dacă nu bagi claxoane ca dementu’. Cel mai probabil, faptul că toată viața lor au trăit într-un crîncen anonimat, că nu i-a apreciat nimeni mai departe de scara blocului în care locuiesc, îi face atunci cînd merg să se însoare să încerce să dea de veste la tot mapamondu’, eventual să afle și ăia din Burkina Faso că se duc la nuntă. Îi doare pe ei la bascheți că enervează un cartier întreg, că deranjează copiii, bătrînii sau că sperie maidanezii care, ca dracu, încep apoi și ei să urle. Conform legii, asta se numește “deranjarea liniștii și ordinii publice” și se sancționează cu amendă.
Odată întors în Galați, mîrlanul își reia proastele obiceiuri
Da, se sancționează cu amendă, dar nu în Galați, nu în România asta căzută pradă mîrlanilor, ci în țările civilizate. Culmea este că acești țărani de oraș, care obișnuiesc să claxoneze ca tîmpiții pe stradă cînd merg la nuntă, au fost plecați în Spania, în Italia, adică au văzut și ce e dincolo de granițele României. Și au văzut că în țările civilizate nimeni nu claxonează decît dacă e musai necesar să recurgă la acest gest (pericol de accident, avertizare pietoni, etc). Dar cînd acești țărani se întorc în România revin și la proastele obiceiuri care i-au consacrat. Îi vedeți în fiecare week-end în alaiurile cu nuntași, în mașini mai scumpe sau mai răpănoase, asta mai puțin contează. Elementul comun este că au claxoanele proaspăt verificate, ca să se audă pînă pe Vf. Omu, cum a fost cazul acestor nuntași dn Galați (vezi video mai jos) care astăzi (duminică), în jurul orei 15.00, au enervat lumea cu claxoanele lor de neam prost.
Nuntașii să fie mai întîi filmați, apoi opriți în trafic și la final amendați
Am scris în titlu “Claxonatul pe străzi la nuntă, interzis în Galați”. Poate că unii dintre voi ați înțeles că claxonatul A FOST interzis în Galați. Nu, din păcate, virgula din titlu ține loc de “ar trebui”. Da, claxonatul pe străzi la nuntă AR TREBUI interzis în Galați. Iar acest lucru nu este greu de realizat. O simplă hotărîre adoptată de Consiliul Local Galați ar rezolva imediat problema. Polițiștii locali ar putea primi atribuții în acest sens, asta că tot se vaită că nu au de muncă la serviciu. Nesimțiții care claxonează în disperare, în trafic, atunci cînd merg la nuntă merită opriți (după ce în prealabil au fost filmați) de polițiștii locali, cu toată coloana lor de mașini, și amendați. Să întîrzie la Starea Civilă, mi se rupe de nunta lor, dacă sînt neamuri proaste. Iar amenda să fie “doar” vreo 50 de milioane de lei, fără posibilitatea de a fi achitată la jumătate în 24 de ore. Personal, mă angajez să scriu un articol laudativ despre consilierul local care va veni cu un astfel de proiect de lege în Consiliul Local și, desigur, se va îngriji ca inițiativa lui să fie votată.