Președintele PNL Galați, Victor Paul Dobre, tot încearcă să își dea un refresh, să nu mai pară că e dinozaurul ăla antic și de demult, care a supraviețuit tuturor încercărilor de schimbare în partid. Dobre, care a fost martor la dispariția atîtor liberali, de la Paul Păcuraru și Mircea Răzvan Cristea pînă la mai recenții Marius Stan și Tania Bogdan, vrea să se reinventeze cu ocazia alegerilor interne din PNL Galați, care vor avea loc în 22 aprilie (la municipiu) și 29 aprilie (la județ). Deși evită să o spună cu subiect și predicat, VP Dobre mai vrea un mandat la șefia PNL Galați, ca să decidă el și la alegerile locale/parlamentare din 2020 care dintre liberalii gălățeni „merită” să prindă un loc pe listele de candidați.
Ei bine, Dobre s-a gîndit că nu ar mai părea atît de prăfuit dacă s-ar afișa alături de tineri din partid, vrînd probabil să transmită mesajul „Uitați, fraților, am și susținerea tinerilor, nu sînt un expirat”. Așa se face că, de ceva timp, Dobre apare la conferințele de presă în compania unor liberali tineri. Cînd nu e disponibil George Stângă, Dobre apelează la altcineva din „lotul sub 40 de ani”. Astăzi, de exemplu, Victor Paul Dobre l-a împins în cadru pe tînărul consilier local liberal Alex Șerban.
Amintirile îl răscolesc, amintirile îl chinuiesc!
Că Dobre a ajuns să trăiască din amintiri, precum veteranii ăia de război care povestesc și în dungă cît de viteji au fost ei la viața lor, o dovedește și faptul că el s-a apucat să le explice celor prezenți ce mare inginer navalist a fost el în tinerețe. Și tot din ciclul „pușca și cureaua lată, ce navalist am fost odată”, Dobre a dezvăluit asistenței cum a fost el „timp de 6 ani șef al Serviciului Tehnic pe toată Centrala Navală”. De parcă asta ar avea vreo relevanță acum, la 27 de ani de cînd Dobre s-a lăsat de meserie și a intrat în politică (vezi video mai jos).