De mai multe zile circula prin tîrg zvonul că Dorin Butunoiu (consilier județean și președinte ATOP – Autoritatea teritorială de Ordine Publică) ar urma să plece din PSD, cel mai probabil la UNPR.
În ecuația transferului ar fi contat faptul că la ATOP ar fi fost adus deja un posibil înlocuitor al lui Butunoiu, relația bună pe care o are acesta cu Eugen Chebac, dar și un posibil sprijin pe care Marius Stan l-ar da echipei Metalosport, unde Butunoiu este președinte.
De altfel, un scenariu merge pînă acolo încît actuala echipă Metalosport ar urma să devină echipa de fotbal fanion a orașului Galați, mai ales după ce s-a aflat că Oțelul este deja în moarte clinică.
Revenind la Butunoiu, care astăzi a postat pe facebook un mesaj în care afirmă că a aflat pe surse cum că Bacalbașa va fi viitorul primar al Galațiului. Asta după ce-l va înlocui pe Ionuț Pucheanu în cursa pentru primărie, avea să mă lămurească încă pesedistul Dorin Butunoiu.
Butunoiu: “În maxim trei zile plec din PSD”
L-am sunat pe Butunoiu să-mi confirme sau să-mi infirme zvonul iminentei plecări din PSD. Ei bine, acesta nu numai că mi-a confirmat, dar a recunoscut că a avut discuții cu mai toate partidele și că nu se mai regăsește deloc în partidul care, recunoaște el, i-a dat naștere în politică.
“Da recunosc, mi s-a pus pumnul în gură și nu mă mai regăsesc în PSD. Mă gîndesc foarte serios ce o să fac pe mai departe. Da, am avut discuții cu mai multe partide (PND, PMP, chiar și PNL) inclusiv cu UNPR. Mă gîndesc și dacă nu e momentul să renunț la politică. Pe mine mă interesează strict politica de pe județ. Nu mă mai regăsesc în acest partid”, mi-a declarat Dorin Butunoiu.
Acesta a mai recunoscut că unul din momentele care l-au determinat să ia această decizie a fost atunci cînd a fost chemat la partid, după ce i-a cerut demisia public lui Bacalbașa, după cum am scris aici. “Da, ai avut dreptate în ceea ce ai scris. Am fost atunci chemat la partid de către Nica și mi s-a reproșat. Dar nu mi s-a părut corect. Ce să fac? Popa mă ignoră pe municipiu și lucrurile nu sînt în regulă. În maxim trei zile, după ședința de CJ, mă hotărăsc ce am să fac. Sînt hotărît să renunț la cei care mi-au dat naștere în politică.”