O știre din capitală a aterizat fix în sufrageria gălățenilor: s-a oprit apa caldă în București. Oau, ce tragedie! Toți ne-am întrebat: oare cum stau oamenii ăia fără să se spele? Nu le îngheață mîinile în apa rece atunci cînd spală vasele? Îi ajută cineva?
Hai să terminăm cu ironiile astea de doi lei și să vedem ce s-a întîmplat în capitală. O avarie de proporţii la Radet a lăsat fără apă caldă mii de bucureşteni. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că o defecțiune a afectat nu mai puţin de patru sectoare ale capitalei. Echipele de intervenţie ale RADET acţionează pentru identificarea, izolarea şi remedierea avariei, în vederea reluării furnizării agentului termic pentru apă caldă în cel mai scurt timp.
Nu cred că ați uitat faptul că gălățenii legați de sistemul centralizat de termoficare au stat vreo patru luni fără apă caldă și cîteva săptămîni fără căldură. De aceea, ei par îndreptățiți să-și dea cu părerea despre criza de la București. Specialiștii în lipsa apei din regiunea Covurlui care au văzut cum clipea breaking news-ul pe televizoare, probabil, au rîs amar, de bucurie că a crăpat și capra vecinului. De pomană, însă. Bucureștenii își recapătă apa caldă în cîteva ore, nu în cîteva luni ca la Galați. Apoi, gălățenii mai șugubeți s-or fi gîndit că prin capitală a trecut astăzi primarul Galațiului Marius Stan. Omul nu are nici o vină, doar mult ghinion și uite așa, a intrat în istoria urbei de pe malul Dunării ca fiind șef de trib peste cea mai mare secetă, atît la robinete cît și la calorifere. Gălățenii mai cîrcotași au zis că poate este o diversiune făcută pentru a-i distrage de la iminenta criză a apei calde din Galați iar cei prăpăstioși și-au spus că dacă se întîmplă asta în capitală, să vezi ce ne paște pe noi.
Mai sunt și gălățenii pesimiști, posibil realiști. Ei nu au rîs pentru că și-au dat seama că sezonul rece bate la ușă. În plus, în curînd se ridică aburul de la combinat și o luăm de la capăt cu discuțiile despre CET, datorii, Calorgal, asociații blindate, țevi înghețate, centrale termice și Marius Stan.
Bucureștenii au văzut astăzi trailerul producției de mare succes „Viața în Noul Galați”
-->