Faptul că Primarul Dumitru Nicolae îl ţine strîns la sînul lui zbîrcit pe directorul Teatrului Muzical este de notorietate. Dovadă că, în tot acest timp, indiferent cîte ilegalităţi a comis Florin Melinte, tot n-a fost scăpat din braţe. Mai mult, în 2006 cînd Melinte pierdea proces după proces, Primarul l-a răsplătit cu o prelungire ilegală a contractului. Ei, bine, faptul că dispoziţia nr. 2769 din 04.05.2006, privind prelungirea contractului de management al lui Melinte Florin pentru perioada 01.05.2006-01.05.2011, este ilegal, a fost constatat şi de Tribunalul Bucureşti, care, aşa cum vă spuneam încă de ieri, a anulat decizia primarului Nicolae. Aşadar, nu numai că Nicolae l-a ţinut în funcţie pe Melinte printr-o decizie ilegală, dar făcînd lucrul acesta a comis şi un abuz în serviciu.
Şi acum vine partea frumoasă a lucrurilor. Se spune că o mînă se spală pe alta şi… Ei bine nu (mai) e cazul aici. Pentru a nu ştiu cîta oară, Melinte a demonstrat că s-a maturizat politic. Că nu are nici mamă, nici tată şi, mai nou, nici primar, în politică. Că e un Durbacă în devenire. Că a învăţat cînd să fie slugarnic şi cînd despotic, cînd e momentul să lingă şi cînd să muşte, dar mai ales, specialitatea casei aş zice, cînd să-l trădeze pe cel care i-a stat alături atunci cînd i-a fost mai greu. Întrebat de ziarişti cum comentează situaţia în care se află, Melinte a spus că el este un simplu angajat, că de vină pentru toată această situaţie este un scurcircuit care s-a produs undeva la primărie şi că dacă se vor lua măsuri împotriva lui, el va apela la lege. Adică dom’ primar atenţie la neatenţie. Acţiunea lui Melinte de a da şah la rege pare necugetată. Asta dacă nu cumva te-ai înţeles cu regina. Melinte simte că moşu e terrminat şi îşi pregăteşte cărţile pentru a cădea în picioare şi în legislatura viitoare. Chiar dacă pentru asta e posibil să trebuiască să se aciuieze sub cealaltă aripă sau chiar să tragă pe nas şi niscaiva aer liberal. Vă garantez că nu se înneacă nimeni din atît. Mai rămîne de văzut şi dacă plămînii lui Melinte vor rezista, dar asta numai viitorul ne-o va demonstra.
Bre, dom’ Primar, vezi că Melinte te vinde!
-->