L-am sunat astăzi (vineri, 16 martie 2012) pe deputatul Mihail Boldea ca să îl întreb unde s-a gîndit să facă Paștele: la Jilava sau colea, pe str. Traian/252? Era ora 18.43, cei de la SRI pot să confirme, căci cu siguranță încă îi ascultă telefonul lui Boldea, deci au interceptat și convorbirea purtată cu mine. Pe parcursul discuției, că interviu nu pot să îi zic, deputatul Boldea s-a arătat extrem de încrezător în șansele lui de a-și dovedi nevinovăția. Ba chiar s-a apucat să braveze, să facă mișto de procurorii DIICOT Sorin Cărare și Sorin Leau, care instrumentează dosarul în care Boldea este acuzat că ar fi capul unei rețele mafiote, care a acaparat imobile și terenuri, după cum deja am scris aici. L-am întrebat apoi pe Boldea și despre excluderea sa din UNPR, dar și de planurile de viitor în politică. Iată ce ghiveci a ieșit.
Grosu: Bună ziua. D-le Boldea, se cam strînge lațul. Nu am văzut dosarul în care sînteți acuzat de procurorii DIICOT, dar treaba pare destul de groasă.
Boldea: Pare pe dracu. Totul e o făcătură. Eu le-am zis și în față: “Bă, voi n-aveți ce să-mi faceți mie!” Le-am spus că merg și la detectorul de minciuni, să le demonstrez că nu stă în picioare nici una dintre acuzațiile care mi le aduc. Procurorii Cărare și Leau au vrut să facă spectacol și iată că au reușit.
Grosu: Bun, dar sînt acuzații destul de grave acolo…
Boldea: Acuzații grave?! Păi, stai să îți spun eu de ce mă acuză DIICOT. Instigare la fals și uz de fals? O prostie, evident… adică eu am pus pe cineva să facă fals. Cum să conving eu, ca avocat, pe cineva să comită un fals. Dar stai să îți zic altceva: știi cît e pedeapsa pentru instigare la fals și uz de fals? Între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă. Nici un judecător din lumea asta nu ar emite mandat de arestare pentru o asemenea infracțiune. Infracțiune cu ghilimelele de rigoare, se înțelege…
Grosu: Dar mai este și instigarea la înșelăciune.
Boldea: Altă prostie. Vrei să îți spun cum a fost cu Arcada? Păi dacă tu ești avocat, tu ești Boldea să zicem, și vine unul la tine care spune că are de recuperat 40 de miliarde de lei (1 milion de euro) de la Arcada, tu ce faci? Nu preiei cazul, nu accepți să îl reprezinți în instanță cînd sînt atîția bani în joc? L-am întrebat pe Boza dacă are hîrtii, documente care să ateste treaba asta, că are de primit 40 de miliarde de la Arcada. Le-am văzut, păreau în regulă, nu am eu calitatea să verific dacă erau autentice sau nu, și am deschis acțiune în instanță. Iar în instanță am cîștigat, pentru că inclusiv expertizele au demonstrat că omul avea dreptate să primească banii de la Arcada. Și cică înșelăciune… care înșelăciune, băi?
Grosu: D-voastră ați stat astăzi două ore la DIICOT, timp în care nu ați dat nici o declarație, după cum ați precizat ulterior. Și-atunci ce ați făcut acolo vreme de două ore?
Boldea: Sincer, o oră jumate m-am uitat la televizor. Da, m-am uitat la televizor pe Realitatea TV, la știrile cu mine, că peste tot era numai numele Boldea și poza mea.
Grosu: Și în cealaltă jumătate de oră?
Boldea: În cealaltă jumătate de oră m-am frecat la ochi, că mă usturau ochii de la cît au fumat procurorii ăia în jurul meu. Asta a fost tot. M-am distrat astăzi cu procurorii DIICOT.
Grosu: Cei de la UNPR v-au exclus astăzi din partid după scandalul cu DIICOT…
Boldea: Da, uite de asta nu mai pot eu acum. Nici nu pot să spun că am fost membru UNPR în adevăratul sens al cuvîntului. Eram și eu pe-acolo. Ce, ăsta e partid?
Grosu: Partid-nepartid, dar ați stat vreo 5 luni cu mash-ul ăla imens, cu însemnele UNPR, pe sediul d-voastră de campanie.
Boldea: Vrei să îți spun ceva? Mash-ul ăla l-am ținut acolo pentru că împiedica Soarele să mai bată în sediu.
Grosu: Adică acum îi luați și la mișto pe cei de la UNPR. Spuneți că însemnele lor v-au folosit drept jaluzea?
Boldea: Păi dacă așa a fost, ce vrei să răspund? L-am pus acolo, e adevărat, după care am vrut să îl scot, dar am zis că nu are rost, căci are rolul lui, protejîndu-mă de Soare la cabinet.
Grosu: Aproape zilnic citesc în ziare că v-ați înscris în Partidul Poporului. De cîte ori v-ați înscris pînă acum în partidul lui Dan Diaconescu?
Boldea: O singură dată, în urmă cu două săptămîni. Dar nu am vrut să fac caz pe tema asta. O să anunț la momentul potrivit. Iar dl. Durbacă nu s-a înscris în PP DD, cel puțin pînă în acest moment. Poate că o să vină, poate că nu, întrebați-l pe el.
Grosu: Atunci e clar că în toamnă, la alegerile parlamentare, o să candidați din partea lui Dan Diaconescu…
Boldea: Nu știu ce am să fac. Cert este că o să merg alături de acest partid unde pot să vorbesc liber, să spun ce gîndesc. Vom vedea ce va fi…