În ședința de Guvern de miercuri, 6 decembrie, s-a întîmplat ceea ce așteptam de mult. Prefectul județului Galați, Gabriel Panaitescu, a fost mătrășit din funcție de premierul Tudose.
Oricum, fostul liberal Panaitescu a rezistat precum pasta Colgate într-o funcție vînată de pesediști. Partea interesantă este surpriza scoasă din ciuboțelele guvernamentale.
Noul prefect nu va fi Laura Marin sau Florin Pîslaru, ci Dorin Otrocol. Este ceva pe sistemul din lac în puț dar gălățenii sunt obișnuiți cu sporturile politice extreme.
Noul prefect al județului a mai ocupat această funcție în perioada noiembrie 2013- octombrie 2016 și s-a remarcat prin realizări deosebite. Hai, că am glumit. Dorin Otrocol este un fost membru PSD.