Un bărbat de 58 de ani, care conducea un motoscuter, a fost accidentat grav, cu puțin timp în urmă (ora 14.25), în fața Liceului Gheorghe Asachi, din Micro 40. Bărbatul a fost spulberat de o Dacie break, cu nr. de înmatriculare GL 06 TCN, care nu i-a acordat prioritate (vezi poze alăturat și jos, pe bandă).
Șoferul Daciei a pătruns fără să se asigure de pe o străduță laterală pe artera cu prioritate și l-a luat în plin pe bătrînul aflat pe motoscuter. Martorii au povestit că, în urma impactului, victima a zburat 4-5 metri, după care s-a izbit de caldarîm. Bătrînul a fost stabilizat în ambulanța sosită de urgență la locul accidentului și transportat apoi la spital. Norocul lui a fost că a purtat cască, că altfel cre’ că acum juca barbut cu Sf. Petru. Așa, a scăpat “ieftin”, doar cu o grămadă de picioare rupte și coloana făcută piure.
Șoferul de pe Dacie o făcea pe niznaiu
În fața polițiștilor de la Rutieră, autorul accidentului a negat că nu ar fi acordat prioritate, argumentînd că el era deja intrat în intersecție. “Priviți aici (arătînd spre Dacia lui – n.a.), bătrînul de pe motoscuter a intrat în mine, în partea dreaptă spate. Dacă era să nu mă asigur, îl loveam cu botul mașinii, nu?”, a încercat el să se dezvinovățească.
Din punctul meu de vedere, e clar că șoferul Daciei se află în culpă, pentru că, cel mai probabil, a încercat să piște accelerația, crezînd că are timp să treacă în intersecție înaintea motoscuterului. Bătrînul de pe motoscuter ce era să facă? Să frîneze în 3 metri, mai ales că are aproape 60 de ani? Unde mai pui că el se și întorcea de la pescuit (pentru că în urma lui s-a umplut carosabilul de undițe), unde probabil o fi tras ceva la măsea, ca să-i alerge sîngele mai repede prin vene.