Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost ridicat astăzi dimineață de acasă cu mascații, în urma unei anchete coordonate de procurorii DNA Galați. Baronul Brăilei Gheorghe Bunea Stancu este acuzat de acte de corupție, suspectat fiind că ar fi favorizat un număr de trei firme pentru obținerea unor lucrări de asfaltare și întreținere drumuri județene, în perioada 2009-2011. Printre aceste firme apare și numele Tancrad SRL Galați, societate care cîștigă de ani de zile contracte de milioane de euro derulate din bani publici de CJ Brăila. Alături de Tancrad, în acest dosar de corupție mai este amintit și numele firmei Concivia SA Brăila, firmă la care baronul Gheorghe Bunea Stancu este acționar majoritar, prin intermediul Bursagirom SA.
Potrivit primelor informații, în referatul procurorilor DNA se arată că lucrările de asfaltare a unor drumuri județene din Brăila ar fi fost cîștigate nelegal de SC Tancrad SRL Galaţi, iar cele de reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea Consiliului Judeţean Brăila și a unei clădiri a CJ ar fi fost dirijate către SC Concivia SA Brăila, firmă controlată de Gheorghe Bunea Stancu. În prezent, Tancrad Galaţi şi Concivia Brăila dețin monopolul lucrărilor licitate (în sens comun) de Consiliul Judeţean Brăila, fiind practic singurele firme care participă şi cîştigă contractele de achiziţie publică pe plan local şi judeţean.
Nici o asfaltare nu s-a făcut în Brăila baronului Stancu fără știrea firmei Tancrad Galați
Rețeta este simplă: în cazul în care există și alţi ofertanţi la licitațiile organizate de CJ-ul condus de baronul Bunea Stancu, firmele agreate (Tancrad Galați și Concivia Brăila) fie oferă preţul cel mai mic, fie îndeplinesc “anumite” condiţii prevăzute expres în caietul de sarcini de către membrii comisiilor de analizare şi evaluare a ofertelor, situaţie care, în mod inevitabil, conduce la cîştigarea contractelor cu pricina. În mod normal, după ridicarea lui Gheorghe Bunea Stancu de la vila sa impunătoare, situată pe str. Rahovei din Brăila, procurorii DNA Galați ar trebui să facă descinderi și la sediul firmei Tancrad. Și spunem asta pentru că, cu siguranță, Traian și Cătălin Stăncic (tata și fiul, adică patronii Tancrad) ar avea multe de spus despre felul în care au reușit să asfalteze cam tot ce era de asfaltat în Brăila (și Galați, dar asta este altă discuție) în ultimii 4-5 ani. Pe lîngă lucrările de asfaltare/întreținere a drumurilor din județul Brăila, firma Tancrad Galați patronată de familia Stăncic o obținut în ultimii ani de la CJ Brăila cea mai mare consistentă halcă a contractului de deszăpezire din județul vecin, în cuantum de peste 4 milioane de euro.