Marian Băilă ar trebui să înțeleagă că și dacă îl aduce pe Mugur Isărescu ca director la Viața liberă, ziarul acesta tot va muri. Iar acest lucru se va întîmpla nu peste mult timp, și asta nu pentru că așa vreau eu (Doamne-ferește!), ci din cauză că Viața liberă, după cum vom deduce din cele ce urmează, are un destin implacabil.
Bănuiesc că și patronul ziarului Viața liberă, Marian Băilă, crede în superstiții, ca mai toată lumea, de altfel. E, dl. Băilă ar face bine să se așeze pe un scaun și să tragă aer în piept pentru că rîndurile care urmează s-ar putea să-i cauzeze un puternic șoc emoțional și mare lucru să nu rămînă deraiat pentru totdeauna.
La prima vedere, plecarea jurnalistului Liviu Ghinea (foto) de la Viața liberă la Digi 24 Constanța este un lucru cît se poate de normal. Piața muncii este mobilă, așa că un angajat (fie el și jurnalist) poate pleca oricînd către alte zări, atîta vreme cît nu este legat de glie de cine știe ce clauze contractuale. Dar dacă analizăm un pic trecutul ziaristului Liviu Ghinea ajungem la concluzia că plecarea lui de la Viața liberă este poate cel mai clar semn că ziarul ăsta mai are extrem de puține zile de trăit. Să argumentăm.
Profetul Ghinea și Viața liberă
În 2008, Liviu Ghinea lucra cu drag și spor la agenția de presă Newsin, ca fotoreporter. La un moment dat, între Ghinea și conducerea editorială de la Newsin au apărut niște neînțelegeri, pentru că aceștia din urmă nu mai plătiseră salariile de vreo 3 luni. Prin urmare, Liviu Ghinea și-a făcut bagajele și a plecat la Ziarul de Brăila. La o lună după plecarea lui Ghinea, agenția Newsin a închis Departamentul Foto. Venit la Ziarul de Brăila, jurnalistul Liviu Ghinea și-a făcut treaba cu drag și spor pînă într-o bună zi cînd a mers la șefii lui și i-a anunțat că demisionează (habar nu am care au fost motivele). E, ce să vezi? După două săptămîni, Ziarul de Brăila a fost oficial închis. Mai departe: în 2010, Liviu Ghinea a ajuns să lucreze la Adevărul de Seară Galați. Echipă bună, subiecte beton, salarii pe măsură, căci nenea Patriciu era mînă largă pe vremea aia. Pe la jumătatea lui 2012, Liviu Ghinea decide însă că e cazul să schimbe nițel macazul, așa că pleacă la Antena 1 Galați-Brăila. La nici o lună de zile după plecarea lui Ghinea, vine și anunțul oficial: Adevărul de Seară Galați se închide. Toate bune și frumoase la Antena 1 GL-BR, pînă într-o zi, cînd Liviu Ghinea anunță conducerea postului TV că pleacă prin transfer la cotidianul Viața liberă. Vă vine să credeți că nu a trecut nici măcar o lună de zile de la plecarea lui Ghinea, și patronul Radu Cosca a anunțat că postul Antena 1 Galați-Brăila își încetează emisia? A naibii coincidențe, nu-i așa?
Buuun. Și iată-l pe Liviu Ghinea la Viața liberă, muncind alături de bunul său prieten Costel Crângan, pe care l-a avut redactor șef și la Adevărul de Seară Galați. Asta pînă de curînd, cînd Ghinea a anunțat că pleacă la Digi 24 Constanța. Și a plecat. Ce concluzie amară ar trebui să tragă dl. Marian Băilă de aici? Păi, de fiecare dată cînd Liviu Ghinea a plecat de la un ziar sau o televiziune, respectivul ziar sau post TV a murit în cel mult o lună de zile. Și asta s-a întîmplat nu o dată sau de două ori, ci de 4 ori. Acum, Ghinea a plecat și de la Viața liberă. Marian Băilă ar face bine să lase naibii planurile de redresare și să meargă să cumpere prosoape și lumînări, căci profeția este pe cale să se îndeplinească.