Trai pe vătrai în Uniunea Europeană. La propriu și la figurat este plin de animale cu drepturi. Astăzi, ne uităm doar după animalele adevărate care își duc veacul pe lângă „animalele” bipede.
Recent, vă povesteam despre vacile care se plimbau agale pe Calea Prutului (vezi aici). Astăzi, vorbim despre alte vaci care au descoperit avantajele traiului la oraș, în Uniunea Europeană. Ideea este că o duc bine.
Drept dovadă, avem o fotografie în care vedem animalele cum se protejează de soarele puternic într-o stație de autobuz de pe Calea Prutului. Umbră, asfalt, condiții civilizate pentru animalele cu uger.
Ca să nu avem discuții cu meteorologii, menționăm că fotografia este realizată pe 13 iunie, în apropierea Șantierului Naval Damen Galați. Vacile nu par deranjate de forfota din jur, semn că sunt orășence cu ștate vechi. De fapt, animalele reprezintă un fel de blazon al Galațiului: Calea Prutului este una dintre intrările în oraș, în România și în Uniunea Europeană, iar la șantierul naval este plin de delegații din toate colțurile lumii.