Eu bănuiam că sclavii ăștia care mișună în preajma primarului Marius Stan sînt niște habarniști care nu se pricep la nimic, dar nu credeam că sînt și nesimțiți cu majuscule. În această seară, cu ocazia conferinței de presă organizată înaintea Galei de Box de vineri seara, cînd gălățeanul Cristian “Hammer” Ciocan își va apăra centura de castitate la categoria WBO, m-am convins că ei (sclavii, adică) se comportă așa pentru că sînt croiți după chipul și asemănarea stăpînului lor, Marius Stan. Alde Didi Dumitru, Eduard Grosu și mulți alți băieți care au eșuat în mediul privat iar acum halesc o franzelă de la stat au devenit atît de plini de sine încît pocnește cămașa pe ei. La propriu!
După gafele impardonabile comise ieri de consilierul personal al primarului Marius Stan, Didi Dumitru, la antrenamentul cu public susținut pe Faleză de pugiliștii care vor fi prezenți vineri la gală, astăzi istoria s-a repetat, dar la o scară mult mai mare. Micile scăpări au devenit pe alocuri mîrlănii în toată regula, iar printre cei care au dovedit că au luat o supradoză de nesimțire s-a numărat și primarul Marius Stan. Să le enumerăm:
1. Boxerul Leif Larsen (cel cu care va boxa pecheanul Cristian “Hammer” Ciocan) a asistat ca prostul la conferința de presă, pentru că nu a înțeles o iotă din ce s-a discutat acolo. Și asta din cauză că organizatorul Didi Dumitru, mare aghiotant al primarului Marius Stan, nu s-a gîndit să aducă pe cineva care să traducă și din română în engleză. Cristian Ciocan a tradus din germană în română, cînd a vorbit promotorul său, și cam atît. Este de prost gust să ai un oaspete (Leif Larsen) și să îl lași să se uite pe pereți în timp ce tu vorbești (și) despre el. Păi, poate că făceai bancuri pe seama lui, poate îl înjurai de mamă și apoi te hlizeai ca mîrlanul că uite ce poantă tare ai făcut tu, că Larsen nu a înțeles nimic din ce s-a vorbit. Dar ulterior m-am prins unde a fost hiba: organizatorul Didi Dumitru nu știe să traducă decît din engleză în română (așa cum a făcut ieri pe Faleză, ca un veritabil Bendeac), nu însă și din română în engleză.
2. Conferința de presă era programată să înceapă astăzi (miercuri) la ora 12.00, la Viva Club. Însă, purtătorul de cuvînt al Primăriei Galați, Mihai Costache, a anunțat în jurul orei 11.00 că totul se amînă pentru ora 18.30. Cică staff-ul boxerilor ar fi decis asta. Aiurea, totul avea să iasă la iveală spre seară, cînd conferința de presă a început cu o întîrziere de o oră și 5 minute, din cauză că primarul Marius Stan nu a putut ajunge la timp la eveniment. Așadar, vinovat pentru amînarea de la prînz a fost primarul Stan, nu promoterii boxerilor, așa cum a susținut Mihai Costache. Toți cei prezenți la eveniment, de la ziariști și pînă la antrenori sau boxeri, au stat timp de 65 de minute ca proștii pentru că Marius Stan a avut altă treabă.
3. Bun, să admitem că ar putea fi scuzată întîrzierea de o oră și 5 minute a primarului Marius Stan la evenimentul la care el a ținut musai să fie prezent pentru a spune niște clișee penibile (de genul “Galațiul trebuie să fie mîndru că are șansa să organizeze această gală de box” sau “Oricare va fi rezultatul meciului, vom rămîne alături de Cristian Ciocan, care este gălățean de-al nostru”). Și zic că ar putea fi scuzată întîrzierea, căci dacă primarul Marius Stan a fost blocat în trafic sau a fost răpit de extratereștri vreme de 60 de minute? Dar după ce s-a așezat la masă, alături de Ciocan, Larsen și promotorul galei de box, un german de origine turcă, primarul Stan putea să prezinte scuze celor aflați la eveniment, pentru că au stat o oră și 5 minute degeaba din cauza lui. Ei bine, primarul Stan s-a făcut că plouă, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Nu este vorba să își fi cerut scuze față de ziariști, pentru că pe mulți oricum îi consideră sclavii lui încă de pe vremea cînd era președinte la Oțelul Galați, așa că își permite să îi scuipe în cap. Dar măcar față de oaspeții veniți din străinătate putea Marius Stan să demonstreze că nu este un primar cocalar.