Un incident care arată starea în care a ajuns comunitatea s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în fața Complexului Brateș din Galați. Mai mulți taximetriști bat cu o violență ieșită din comun un adolescent. Scenele au fost surprinse de o cameră stradală.
Se pare că incidentul a pornit după ce victima a avut o altercație cu șoferul unui taxi pe care îl chemase la Lacul Brateș ca să transporte o instalație de sunet. Șoferul agresat a solicitat ajutorul colegilor săi și în câteva minute la fața locului au ajuns cel puțin 10 mașini de tip taxi. Șoferii îl înconjoară pe adolescent și îl lovesc cu violență, îi distrug instalația de sunet și îi fură telefonul mobil. În urma bătăii, victima a ajuns la spital unde va rămâne internată încă două săptămâni.
sursa: Politia Locala
Noi nu-i luăm apărarea adolescentului care a luat o bătaie soră cu moartea. Nu știm ce a făcut și ce i-a zis taximetristului care i-a onorat comanda, dar nimic nu poate justifica barbaria de care dau dovadă băieții care ne plimbă prin oraș cu taxiul. În loc să cheme Poliția, cel puțin 10 smardoi cu atestat de taximetrist bat victima cu pumnii, cu picioarele și cu bâtele. Șmecherie mare să bați un individ fără apărare, să-i distrugi bunurile și să-i furi un telefon. Asta ca să știți ce puteți păți atunci când chemați un taxi.
Pentru isprava de la Brateș, Poliția a deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe, furt și distrugere. Asta-i țărișoara și nu de pomană se spune că peștele de la cap se împute. O fi zis și copilul ceva, o fi vorbit urât!