În ultimele zile, politicienii gălățeni fie au fost promovați de guvern pentru ocuparea unor funcții europene (de la care au fost, totuși, respinși-vezi cazul Viorel Ștefan la Curtea Europeană de Conturi), fie au anunțat că ai noștri vor primi bani europeni pentru cercetare. Între timp, brăilenii care au și făcut parte din guvern și care se bucură de unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România fac opoziție mai mare decât peneliștii și useriștii la un loc.
Acum două zile, Dan Nica, cel mai de vază gălățean de la Bruxelles (asta dacă nu ajunge Picu acolo) a anunțat noi fonduri europene pentru ai noștri.
”A avea un raport care îți poartă semnătura și care va rămâne până în 2027 cu numele tău implică o răspundere foarte mare. Răspunderea aceasta este, în primul rând, față de cei care lucrează într-un domeniu prea puțin cunoscut de oameni – cel al Cercetării – dar ale cărui rezultate sunt formidabile și de care beneficiază toată lumea. Am reușit câteva lucruri care pot fi numite spectaculoase, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, un acces mult mai facil la fondurile europene pentru cei care lucrează în Cercetare – universități, centre de cercetare și nu numai. Am cerut mai mulți bani pentru cercetarea medicală deoarece sănătatea este extrem de importantă. Le-am explicat tuturor: cercetarea în domeniul cancerului este foarte importantă, cercetările care se fac în genomică sunt de asemenea foarte importante, cercetarea privind bolile rare și nu numai. Prin cercetare se pot găsi soluții pentru cei care sunt în suferință și care așteaptă să poată să trăiască o viață normală. În domeniul mobilității, în domeniul energiei, de asemenea discutăm de cercetare”(Dan Nica, europarlamentar PSD)
Între timp, fostul pesedist Mihai Tudose se ia de cei care i-au urmat la 0alatul Victoria. Semn ca metropola Galați – Braila nu are șanse să se realizeze, cât timp politicienii trag care la stânga, care la dreapta. Politică!
„Opriți Guvernul PSDragnea/Dăncilă!!!! Ieri în ședința de guvern au fost adoptate două hotărâri care alocă peste 50 mil lei în vederea închiderii a trei mine din Valea Jiului!!! Nu conservare. Nu retehnologizare. Închidere!!! Și o să rămână una singură care să furnizeze cărbune pentru centrala de la Paroseni. Atât. Pe sutele de mii de afișe și bannere cu care PSD a împânzit țara scrie: patrioți în Europa… între timp au uitat sa fie patrioți în România… Închid Valea Jiului și importăm curent din Ungaria! Patriotism, nu-i așa? 200 mil de euro este costul retehnologizării și eficientizării Complexului Energetic Hunedoara… Pe parcursul a doi ani. Exact cât alocația bugetară pentru partide…. din care aflăm cum e cu patriotismul prin intersecții, prin pomi și pe stâlpi…în timp ce devenim dependenți energetic de ,, bunul prieten” Orban-de-Ungaria!!! Jos labele de pe România! Urgent!”(Mihai Tudose, fost prim ministru PSD)
Mai lipsește Picu din peisaj, să ne spună că vrea la Bruxelles pentru a face rost de bani europeni pentru o autostradă între Galați și Nădlac!
Între timp, peneliștii plantează copaci și speră să ajungă la frâiele administrației locale!