Se schimbă din nou regulile de circulație din Cartierul Aviației. Pe scurt, mașinile nu mai merg pe acolo, ci pe dincolo. De asemenea, la Kaufland nu se mai intră prin față, ci prin spate. La propriu! Toate schimbările pentru că se asfaltează.
Începând de azi până marți se va asfalta în draci în interiorul Pieții Henri Mathias Berthelot, pe Bulevardul Traian Vuia și pe Bulevardul Henri Coandă, pe firul drept de deplasare dinspre strada 1 Decembrie 1918. Cică este ultimul hop, deoarece se toarnă așa numitul „strat de uzură”. Ca să fie bine, înainte trebuie să fiu greu. Asta înseamnă că operațiunea de cinci zile aduce o grămadă de modificări pe străzile din zonă.
„Pentru desfășurarea lucrărilor este necesară devierea traficului rutier pe sens opus, începând din intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Aurel Vlaicu. Menționăm că accesul către operatorul economic Kaufland se va face prin parcarea Shopping City Galați.
Pentru aprovizionarea Kaufland, pe timpul nopții, se va circula pe ruta normală, dinspre Drumul de Centură, prin strada Traian Vuia și Henri Coandă. Pe timpul executării lucrărilor, stația de autobuz „Micro 40” va fi suspendată, dar călătorii vor putea folosi stația „Aurel Vlaicu”, amplasată înainte de intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Aurel Vlaicu.” (Primăria Galați)
Lucrările se derulează în cadrul proiectului de modernizare a străzilor T. Vuia, H. Coandă și G. Coșbuc.