Sala de gimnastică din orașul Galați este aproape gata. Este vorba despre proiectul Primăriei Galați care vizează modernizarea clădirii de pe strada Al. Carnabel.
Prin decembrie, anul trecut, Primăria Galați a organizat licitație pentru alimentarea cu energie electrică a clădirii de pe strada Al. Carnabel nr. 63. Între timp, lucrările au avansat și la fațada clădirii semn că lucrarea este aproape de final. Altfel spus, s-a aprins lumina la propriu și la figurat.
V-am mai povestit despre sala de gimnastică din Galați. Aceasta este închisă din 2017 deoarece mucegaiul, insectele, saltelele putrezite și dușumeaua umflată i-au alungat pe puținii copii care mai practicau gimnastica. Alții au încercat să reziste dar au cedat din cauza frigului și a tencuielii care le cădea în cap.
Prin 2022, în viața orașului și-a făcut apariția un proiect. Era vorba despre servicii de proiectare „Reabilitare sală de gimnastică strada Dr. Al. Carnabel”. Contractul cu o valoare estimată de 40.000 de lei cuprindea refacerea acoperişului, a finisajelor interioare şi exterioare, înlocuirea tâmplăriei, anveloparea termică a clădirii, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor existente (electrice, sanitare, termice), precum şi dotarea cu o centrală termică.
Sala de gimnastică este înghesuită între Baia Comunală și clădirea Poliției, ambele modernizate.







