Dacă în perioada dinainte de a fi primar tot mai avea un teren – două pe care să se bazeze, perioada de când e primar i-a adus venituri mai mari lui Ionuț Pucheanu, fără a-l scăpa însă și de grija zilei de mâine.
Asta, normal, dacă ne luăm după declarația de avere.
Dacă se gândea cineva pe vremea lui Dumitru Nicolae că e greu să fie un primar mai sărac ca el, noul edil îi dovedește că se înșală. Ei bine, deși i-au trecut prin mână anul trecut peste 30.000 de euro, nimic nu s-a ales din ei. Nu tu un ban în cont, o bijuterie, un tablou, o casă, ceva. Nimic.
Așadar, conform ultimei declarații de avere, Ionuț Pucheanu are în proprietate un loc de veci (din donație), o Skoda veche de patru ani și atât. Ca primar, a încasat în 2020 puțin peste 150.000 de lei, adică mai bine de 12.000 de lei lunar. Din care, așa cum spuneam mai sus, nu a reușit să pună nimic deoparte.
La fel ca în anul precedent, când avea același loc de veci și autoturism și atât, la un venit anual de 131.000 lei, respectiv puțin peste 10.000 lunar.
Dacă ne luăm după declarațiile de avere, era mult mai bogat înainte să ajungă în fruntea orașului: în 2016 avea două terenuri în satul Costi și acțiuni la două firme. Dar nu avea Skoda. Nici salariul baban, trebuia să se descurce cu vreo 3.000 de lei pe lună, ca director general la Ecosal.
Deși a luat 216.000 de lei pe cele două terenuri de la satul Costi, în 2017, la care se mai adaugă o donație de 15.000 de euro de la Steriana Pucheanu în 2018, banii ăștia s-au evaporat. Nu, nu avea cum să-și cumpere o Skoda cu 60.000 de euro, cât reprezintă în total cele două isprăvi financiare. Se pare că pur și simplu nu-i pasă de bani, doar să rămână un primar sărac, cât timp veniturile sunt mari.