Primăria municipiului Galați dorește să afle părerile noastre despre transportul în comun din oraș. Nu, nu e ca la Cluj, ca să vorbim despre vreun tren metropolitan, nu vă speriați!
Primăria ne invită la completarea unui chestionar, care are ca temă transportul în comun. Scopul declarat al exercițiului este îmbunătățirea transportului public din municipiul Galați, iar cel nedeclarat băgarea în seamă.
În fine, poate că sunt răutăcios, ca să zic așa, dar atunci când o instituție publică mioritică îmi spune că opinia mea este importantă… nu mă pot abține.
Redau comunicatul Primăriei:
Primăria municipiului Galați actualizează Strategia privind transportul public pentru perioada 2021-2027, iar opinia dumneavoastră este importantă pentru noi. De aceea, vă invităm să răspundeți, până pe 31 mai 2022, la întrebările din chestionar urmând link-ul https://forms.gle/YwrHRj4tovymqJYC7. (n.r. Haha!) Chestionarul se completează foarte ușor și rapid. Vom ține cont de răspunsurile și sugestiile dumneavoastră pentru îmbunătățirea transportului public în municipiul Galați.
Paranteza cu “Haha!” a venit pentru că, de fiecare dată când văd link-uri kilometrice în comunicatele instituțiilor, nu pot să nu râd. Este foarte complicat pentru “informaticienii” de pe lângă instituțiile statului să o ia pe scurtătură. Același link poate fi accesat AICI(!).
Revenind la chestionar, puteți să vă dați cu părerea, până la sfârșitul lunii, despre “Accesibilitatea transportului public pentru persoane cu mobilitate redusă/ dizabilități”, “Frecvența mijloacelor de transport”, sau despre faptul că “Serviciile de transport public local se realizează în condiții de siguranță și de confort”, sau nu, etc.
Ar fi culmea ca răspunsurile gălățenilor să și producă vreun rezultat, dar cine știe, merită încercat!
Succes!