Primăria municipiului Galați a semnat contractul pentru amenajarea unui parc fotovoltaic pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17. Centrala va avea o putere minimă de 1,05 MW și va cuprinde structuri metalice pentru panouri, invertoare trifazate, tablouri electrice și sisteme de protecție.
Energia produsă va acoperi parțial consumul Direcției de Asistență Socială.
Contractul, în valoare de 4,8 milioane de lei (fără TVA), a fost atribuit firmei SC Elnet Instal SRL București și are un termen de execuție de 15 luni. Investiția este finanțată din fonduri europene prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1, gestionat de Ministerul Energiei.
Totodată, primăria pregătește un alt parc fotovoltaic în zona Tirighina, pe locul fostei gropi de gunoi. Acesta va avea o putere instalată de minimum 4 MW și va furniza energie pentru iluminatul public. Investiția se ridică la 21 milioane de lei (fără TVA), cu același termen de finalizare de 15 luni. Proiectul este derulat printr-un contract cu asocierea Colectiv Energy SRL – Elsaco Solutions SRL – Elsaco Electronic SRL.
Ambele proiecte sunt finanțate prin Programul „Fondul pentru Modernizare”, în cadrul apelului „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice”.





