Gospodarii care-și fac iarna car pot lua notițe de la autoritățile gălățene: acestea cumpără iarna barcă și promit să facă turism cu ea.
Mai exact, Consiliul Județului a lansat astăzi licitația pentru „Furnizare ambarcațiune aferentă proiectului “Punct turistic plutitor”. Valoarea estimată nu depășește 2,1 milioane lei fără TVA iar durata de livrare ar trebui să fie de cel mult 10 luni de la emiterea ordinului administrativ de livrare.
Există însă și o condiție: semnarea contractului de finanţare de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În caz contrar, tranzacția pică.
Proiectul „Punct turistic plutitor la Dunăre” a fost aprobat în ședința Consiliului Județean din septembrie și ar urma să fie finanțat în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014 – 2020.
Valoarea totală este de 2,5 milioane lei (inclusiv TVA) din care valoarea totală eligibilă este 1,8 milioane lei și valoarea totală neeligibilă este 730.000 lei.