În deceniul care a trecut, Brăila a pierdut doi din zece copii până în 14 ani iar Galațiul – unu din zece, conform datelor ultimului recensământ național. Ambele județe sunt în prima jumătate națională a dezastrului demografic.
Viitorul sună extrem de prost atât pentru mediul educațional (primul afectat) cât și pentru piața muncii, în care se vor mai regăsi tot mai puțini tineri (nu că până acum se înghesuiau, preferând mai degrabă migrarea spre regiunile românești sau din străinătate unde sunt mai bine plătiți).
Conform unei analize Hotnews.ro, în Caraș – Severin numărul copiilor de sub 14 ani a scăzut cu aproape 25% între cele două Recensăminte (cel din 2021 și cel din 2011), arată datele Statisticii.
Scăderi de 20% ale numărului de copii de școală sunt și în Olt (20,87%) și Gorj (20,24%) iar în imediata apropiere se află Hunedoara (19,6%), Teleorman (19,34%) și Brăila (18,86%).
Galațiul stă cuminte pe poziția a 15 – a națională, cu -11.04%.
Fenomenul negativ nu se înregistrează peste tot: nouă județe și Capitala au un spor pozitiv.
Prima poziție în topul întineririi e ocupată de Ilfov (50,39%) urmat de Cluj (13,13%), București (12,75%), Timiș (11,4%), Brașov (11,24%), Iași (7,12%), Suceava, Sibiu, Bistrița Năsăud și Constanța.
Nu întâmplător, zonele cu cea mai importantă dezvoltare economică.