Cel puțin 50 de angajări ar urma să fie făcute la stat în Galați în următoarea perioadă, deși de la 1 iulie a intrat în vigoare o Ordonanță de Urgență emisă de guvern ce prevede blocarea posturilor, până la sfârșitul anului.
Cele mai multe sunt scoase la concurs de Autoritatea Vamală Română: 194 de funcţii în întreaga țară, dintre care: 44 în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, 22 in cadrul aparatului propriu, 92 la Direcţia Regională Vamală Iaşi, 25 la Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi 11 în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj.
Personalul ar urma să fie angajat doar pe o perioadă determinată, în contextul fluxului ridicat de mijloace de transport ce intră şi ies din România prin zona estică, respectiv până la încetarea războiului din Ucraina, dar nu mai mult de trei ani.
„În opinia noastră măsura angajării pe o perioadă limitată în timp nu este una eficientă, având în vedere faptul că pregătirea lucrătorilor vamali presupune o perioadă îndelungată de timp, iar la momentul ajungerii acestora la nivelul competenţelor necesare, ei vor fi obligaţi să plece din sistem. Situaţia actuală a deficitului acut de personal a fost cauzată de numeroasele disponibilizări şi reorganizări efectuate de-a lungul timpului, numai în anul 2011 numărul total fiind redus cu o treime”, susţine liderul Sindicatului Meridian, Voinea Negoiţă, pentru news.ro.
Pe lângă detașamentul de vameși mai există însă și posturi scoase în plan local. Cum ar fi, de exemplu, cel de muncitor calificat în Serviciul Public de Gospodărie Comunală de Alimentare cu Apă și Canalizare Rediu ori de administrator financiar la Școala Gimnazială Nr. 33, Galați.