Veşti bune pentru gălăţenii care nu se înghesuie în trafic în fiecare dimineaţă, ci în autobuze sau tramvaie. Ca să fie siguri că noile garnituri de tramvaie care vor fi aduse la Galaţi vor avea parte de o infrastructură solidă, primăria Galaţi a decis să modernizeze şinele cu bani europeni. Asta după ce timp de câteva luni au tot fost întrebări legate de zonele pe unde vor circula noile tramvaie, care costă mai bine de 1 milion de euro bucata. Dar, pentru că suntem la Galaţi, metehnele vechi mor greu. Astfel, de modernizare se va ocupa veşnicul trio Tancrad-Lemacons-Citadina, în colaborare cu alte firme. Să sperăm că de data asta vor fi ceva mai calitative lucrările! Proiectul cuprinde străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918.
Anunţul modernizării a fost făcut, cum altfel, chiar de primarul Ionuţ Pucheanu. Sătul, probabil, să vadă cum politicienii din opoziţie se ceartă pe motive puerile, ca de exemplu cine a luat cuvântul în şedinţa de plen a Parlamentului, social-democratul din fruntea oraşului a ieşit şi el la atac. Cu fonduri europene!
Alături de proiectul de extindere și modernizare a Drumului de Centură, pe care îl derulăm în parteneriat cu Consiliul Județean, modernizarea străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918 reprezintă încă un proiect major de investiții al municipalității dedicat infrastructurii orașului. Urmează să semnăm în curând contractul de finanțare și să demarăm efectiv proiectul. Una dintre prioritățile actualei administrații este atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea și modernizarea orașului. Obiectivul este de a nu rata nicio axă de finanțare și a atrage cât mai mulți bani europeni. Primăria a depus proiecte cu fonduri europene de peste 1,4 miliarde de lei (aproximativ 300 de milioane de euro) pentru obiective de investiții în toate domeniile – infrastructură, transport public în comun, sănătate, educație, cultură, social etc.
Ceea ce e şi mai bine este că la finalul acestui proiect nu ne vom alege doar cu şine noi de tramvai (deşi este clar că de astea avem cea mai mare nevoie pentru noile garnituri), ci vom avea trotuare noi, piste de biciclete (deşi pe ele merg mai degrabă mamele cu cărucioare şi pietonii), dar şi noi locuri de parcare.
De asemenea, pentru prima dată, liniile și căile de rulare ale tramvaielor vor fi modernizate, fiind prevăzute lucrări de înlocuire a acestora, amenajare de peroane pentru călători prevăzute cu gard de protecție și indicatori de stații, precum și montarea de adăposturi pentru călători. Amplul proiect de infrastructură vizează și modernizarea iluminatului public stradal, dar și introducerea în subteran a rețelelor aeriene (fibră optică, telefonie, tv). Totodată, se vor executa lucrări edilitare pentru înlocuirea rețelelor de apă și canalizare.
Proiectul valorează 78.291.251,84 lei (fără TVA). Sunt prevăzute două luni pentru servicii de proiectare și 16 luni pentru execuția lucrărilor. Dacă se face până la alegerile de la anul, pe Ionuţ Pucheanu nu îl mai dă jos nici Dan Nica din fotoliul de primar!