Pe DJ 251, între localitățile Pechea și Costache Negri, au fost finalizate lucrările de refacere a porțiunii de drum distruse de inundațiile din 2024. Intervenția a fost necesară după ce zona a fost grav afectată de viitura venită de pe lac și de pe valea Potârnichea, iar drumul risca să fie total întrerupt.
Investiția, derulată de Consiliul Județean Galați, are o valoare de aproape 3 milioane de lei și a vizat punerea în siguranță a DJ 251, un drum esențial atât pentru cele două comunități, cât și ca rută alternativă la DN 25.
Zid de gabioane pe 160 de metri și podeț nou, adaptat riscului de inundații
Pentru stabilizarea zonei afectate, structura drumului a fost consolidată pe o lungime de peste 160 de metri cu un zid de gabioane înalt de 3,5 metri, menit să fixeze taluzurile și să prevină alunecările de teren în perioadele cu ploi abundente.
Totodată, a fost construit un nou podeț, cu:
-
13 metri lungime,
-
capacitate de preluare a peste 1.000 mc de apă,
gândit special pentru a face față riscurilor hidrologice crescute din zonă.
În amonte și în aval au fost executate lucrări complexe de curățare, profilare și regularizare a albiei, astfel încât apele să poată fi dirijate controlat, fără a mai pune în pericol infrastructura rutieră.
Drum refăcut din temelii și mulțumiri pentru sprijinul din teritoriu
Reprezentanții Consiliului Județean subliniază că DJ 251 a fost refăcut din temelii pe sectorul afectat, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță, inclusiv în contextul tot mai frecvent al fenomenelor meteo extreme.
Au fost transmise mulțumiri către:
-
Mihăiță Măncilă, primarul comunei Pechea,
-
Ștefan Luca, primarul comunei Costache Negri,
pentru sprijinul acordat în derularea într-un timp scurt a acestui proiect important pentru locuitorii din zonă.
„Am promis, ne-am ținut de cuvânt. Astăzi, DJ 251 este un drum modern, sigur pentru circulația rutieră și rezistent în fața apelor.”







