Județul Galați a ajuns pe harta dezastrului Romsilva deși e printre cele mai sărace în păduri din țară. Situația a ajuns deja în atenția procurorilor.
Situația a fost prezentată de ministra Mediului, Diana Buzoianu. Cifre au determinat-o să sesizeze Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform acesteia, în 2021 – 2023, cheltuielile cu personalul au fost depășite cu 49 de milioane de lei.
La Direcțiile Silvice Constanța și Galați, cheltuielile salariale au fost, între anii 2020-2024, mari decât cifra de afaceri a direcției timp de cinci ani la rând, susține ministra.
Între 2021-2023, au fost acordate prime de 46,4 milioane lei, deși numeroase direcții silvice au înregistrat pierderi financiare considerabile. La Direcția Silvică Tulcea, de exemplu, au fost acordate în 2022 prime de 2,7 milioane lei. Directorul a primit calificativul „foarte bine”, deși pierderile au fost de 15 milioane de lei.
Tot în 2022, la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, primele au fost de 1 milion de lei la pierderi de 12,4 milioane de lei.
În plus, fondul de conservare și regenerare a pădurilor a fost la sfârșitul anului 2024 pe minus cu 24,7 milioane de lei. Banii sunt destinați lucrărilor esențiale de conservare și regenerare a pădurilor.
În perioada 2023–2024, profitul brut al Romsilva s-a prăbușit cu peste 83%. A ajuns de la 251,9 milioane lei în 2023 la doar 42,2 milioane lei în 2024.
Ministra Mediului a propus, ca parte a procesului de reorganizare și reformă a Romsilva, regionalizarea regiei. aDorește reducerea numărului de direcții silvice de la 41 la 12 și a numărului de directori cu 90%.



