Că Galațiul este un oraș scump, știm deja. Deși nejustificat în ceea ce privește creșterea economică, prețurile la chirii și vânzări de imobile au ajuns, în ultimii ani, la nivelul unor orașe precum București, Oradea sau, în unele locuri, chiar Cluj Napoca. Astfel, numai cine are noroc mai stă în Galați în chirie sub 1000 de lei pe lună ori își cumpără apartament mai ieftin de 40.000 de euro. Și, pe modelul ăsta, puterea pesedistă de la Galați vrea să ridice o magazie, care va costa aproape 324.000 lei. Adică vreo 70.000 euro!
Cel care a făcut publică informația a fost noul președinte al municipalei PNL, consilierul Alexandru Șerban.
“Conform proiectului, un metru pătrat va costa aproape 6700 lei, asta în condițiile în care media costului unui metru pătrat de construcție pe schelet metalic este undeva la 700 lei. Sursa de finanțare ar urma să fie ori bugetul local, ori vreun imprumut”(Alexandru Șerban, președinte PNL Galați)
Primăria s-a apărat însă în ședința de Consiliu local, spunând că acesta nu este prețul real, ci doar unul estimat de studiul de fezabilitate.
În aceste condiții, nici nu mai e de mirare că tunelul pe sub Dunăre a fost atât de scump încât nici nu s-a mai făcut, stadionul promis de Marius Stan încă nu se vede, iar bordurile din oraș sunt atât de prețioase. Se sperie și investitorii de estimările proiectanților care lucrează cu primăria!
Cu toată opoziția, studiul de fezabilitate a fost aprobat, așa că Picu Roman ar putea avea la Cantină o magazie cât un apartament. Că pasul următor e licitația. Apropo, oare mai are domnul primar niște fini cu firme? Să se ocupe cineva din familie, zic…