Nu mică mi-a fost mirarea să văd astăzi, în timp ce mă plimbam sictirit prin Parcul Herăstrău (București), o grămadă de pescari pe malul lacului cu același nume. Băi, frate, și erau adunați ca lighioanele. Nu făceai 10 pași că te împiedicai de încă unul. Stăteau cu privirea pierdută, așteptînd să le pice ceva în undițe, lansete și alte bețe cu care veniseră la pescuit pe malul Lacului Herăstrău.
Nu mă pricep eu la pescuit, chiar mi se pare o tîmpenie să stai ca boul pe mal și să ciuruiești apa în așteptarea unui pește. Dar chiar și așa, fără să mă pricep la ustensilele folosite de pescarii patriei, m-am prins că băieții care dădeau astăzi la pește în Herăstrău aveau undițe și lansete performante. Adică scumpe, tataie. Asta înseamnă că oamenii sînt disperați după pescuit, că microbul i-a doborît de mult.
De curiozitate, m-am uitat așa, dezinteresat, în juvelnicul a 10-12 pescari, să văd dacă au prins ceva. Da, bre, toți au aveau măcar un rechin în plasă, iar de crapi nu mai zic, căci capturaseră numai exemplare de peste 14 kilograme.
Glumesc, desigur, căci în afară de un nene care chiar prinsese un chitic cît palma, ceilalți doar mutau undițele de colo-colo, extrem de preocupați că ard gazul de pomană. Hai, pe pensionari îi înțeleg că pierd zile întregi pe malul lacului, dar am văzut și tineri de 25-30 de ani care agitau de pomană apele Lacului Herăstrău. Ăștia cred că erau virgini sau sufereau de retard ceva, dacă li se părea amuzant la vîrsta asta să dea cu bățu-n baltă.
