Directorul Bibliotecii V.A. Urechia Galați, Ilie Zanfir, are apucături de cocalar. Scăpat la București pentru o oarecare lansare de carte, Ilie Zanfir a ajuns la un moment dat și la Librăria Mihail Sadoveanu. Înăuntru, normal, lume pasionată de cărți, de citit, de conversații. Directorul Zanfir se simțea ca dracu. Nu înțelegea o iotă din ceea ce vorbeau oamenii ăia acolo. Așa că a ieșit afară, adică la locul lui: afară! Și ca orice cocalar care crede că a ajuns pe Marte dacă vizitează Bucureștiul, directorul Ilie Zanfir a simțit nevoia să se pozeze în fața librăriei unde se producea lansarea de carte, să arate lumii întregi că el a fost într-o librărie din București! Ia priviți-l în poza alăturată pe nea Ilie de la bibliotecărie cum stă el țanțos, cu cușma aia pe cap, în fața panoului care anunță trecătorii că la subsol se găsește cafea. Cu pufoaica aia pe post de alendelon, încheiată strîmb la nasturi, directorul Ilie Zanfir pare că a citit cel puțin două sticle de Stalinskaya. Priviți încă o dată poza și gîndiți-vă apoi că Ilie Zanfir nu este numai directorul Bibliotecii V.A. Urechia din Galați și consilier local din partea PSD Galați, ci și membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). El reprezintă cultura gălățeană stînd în fața ușii ca un portar de la Combinat.
Directorul Ilie Zanfir s-a pozat ca un cocalar în fața unei librării din București (foto)
