Este evident faptul că orașul Galați a avut edili de toată jena. De vreo 25 de ani, vorbim despre poduri, aeroporturi, tuneluri, centre comerciale, stadioane, autostrăzi și alte minuni. Nu ne-am ales decît cu dezamăgiri, promisiuni scandaluri, bătaie de joc, garaje, mizerie și alte porcării. Unii ar zice că ne merităm soarta, cîțiva ar instiga la revoltă, iar alții ar schimba canalul tv de la sport la telenovele.
Să nu fim prea serioși pentru că este perioada vacanțelor. Vă spuneam, nu demult, că băieții din administrație sunt croiți după chipul și asemănarea alegătorilor. Iar, cîteodată, dovezile apar chiar în buricul tîrgului. În centru, de exemplu, în vecinătatea parcului de la Spicu este o rampă de gunoi. Băieții de la salubritate își fac treaba cît de cît, dar nici cetățenii nu se lasă mai prejos. Gunoaiele sunt aruncate la întîmplare, unele pe jos, unele pe sus, iar cele mai multe în primul tomberon aflat la intrare. Dacă cele mai multe sunt pe jumătate goale, nefericitul tomberon aflat la înaintare se cocoșează sub greutatea gunoaielor și scuipă resturi prin toate încheieturile.
Chiar lîngă rampa de gunoi, altă ispravă. În urmă cu ceva timp, autoritățile au montat niște jgheaburi de flori la capătul trotuarului. Ideea era să fie bine cu estetica dar și să împiedice mașinile să ajungă în parc. Ei bine, jgheaburile au rezistat cît au rezistat dar pînă la urmă s-au mutat. De fapt, au fost mutate de un cetățean cu inițiativă care a dorit să care nu știu ce marfă la fotograful de la parterul blocului. Nimeni nu le-a mai pus la loc, motiv și pentru alți șoferi să încerce domeniul interzis. Niște mîrlani de centru.
În zona centrală a Galațiului se aplică vorba „frumos oraș, păcat că-i locuit”
