O chestie interesantă se coace în laboratoarele Universității Dunărea de Jos din Galați. Șefii instituției vor să organizeze cursuri pentru persoanele de vîrsta a treia. Deși pensionarii gălățeni sunt mai cunoscuți pentru înclinațiile către proteste, table, rummy și grătare la garaj, cei de la principala instituție de învățământ superior din oraș speră să convingă mai multe persoane să frecventeze cursurile Universității Vîrstei a Treia. Așa se numește proiectul inspirat din modele occidentale care va fi implementat în premieră în România. „De mai bine de un an au fost vizite de documentare în Franța și Belgia. Am participat la acest tip de activități tocmai pentru a înțelege filozofia sistemului, să aflăm dacă putem să ne implicăm activ. Este un proiect pilot, pe care încercăm să-l deschidem pentru prima dată în România. Universitatea Vîrstei a Treia este un proiect dedicat seniorilor”.(Florin Tudor, decanul Facultății de Științe Juridice)
Concret, la toamnă pensionarii cu chef de școală sunt invitați la cursurile organizate de universitatea gălățeană. Modulele vor fi organizate în funcție de cereri, la specializările științe juridice, istorie, civilizație, cultură, artă și limbi străine. Organizatorii anunță că primele cursuri vor avea loc în luna octombrie, o grupă va avea în jur de 25 de persoane iar un modul va dura circa o lună. Nu există o limită de vîrstă, astfel încît la cursuri vor putea participa chiar și eventualii martori ai răscoalei de la Flămînzi sau ai Primului Război Mondial. La ineditele cursuri, profesorii vor lucra fără plată iar participanții vor achita o taxă anuală de 50 de lei. „Acest demers are la bază studii serioase. Vom adopta modelul european. Avem și statistici privitoare la persoanele interesate să intre în sistem, femeile și persoanele cu studii superioare sunt cele mai interesate. Domeniile alese în general de seniori țin de preocupările lor. Acestea sunt nutriția, kinetoterapia, dreptul și turismul. Este o provocare pentru noi deoarece suntem datori comunității care ne-a creat. Pînă la urmă, ne ajută și pe noi în sfera preocupărilor noastre academice. De aceea, lucrăm benevol, profesorii nu vor lua bani pentru cursuri, vom lucra în spațiile universității, ne vom întîlni la bibliotecă. Seniorii vor plăti o taxă administrativă pentru dosar de 50 de lei pentru un an. Este modelul francez cu taxe modice. În statele nordice, ideea s-a transformat într-o afacere dar noi nu ne propunem așa ceva”. (Florin Tudor, decanul Facultății de Științe Juridice)
La final, cursanții vor primi un certificat de participare. „La final, participanții, vor primi certificate de absolvire pentru modulele urmate. Fiecare urmărește cîte module vrea. Certificatele nu dau dreptul unei activități conform Codului muncii dar scopul nostru nu este acesta. Nu vrem să formăm competențe academice, nu avem legătură cu nomenclatorul ocupațiilor. Activitatea este benevolă iar profesorii vor avea o atitudine flexibilă, cordială, nu vom avea asprimea și rigiditatea academică. Va fi o bucurie, nu învățătură de constrîngere. Vor fi evaluări sub forma unor teme, mese rotunde”. (Violeta Pușcașu, prodecanul Facultății de Științe Juridice)
Proiectul Universitatea Vîrstei a Treia se va desfășura în fiecare an, numărul de locuri urmînd să fie stabilit de interesul pensionarilor.
Premieră națională la Universitatea Dunărea de Jos: pensionarii sunt invitați la cursuri
