Voi ați mai auzit ceva despre proiectul tunelului pe sub Dunăre? Ei bine, nici noi. De fapt, de ceva timp, nimeni nu a mai pronunțat cuvîntul tunel, ca și cum cineva l-a scos din vocabularul gălățenilor pasionați de trecerile cu bacul. Nici măcar numeroșii contestatari ai primarului Marius Stan nu mai folosesc termenul, semn al seriozității proiectului edilitar. Totuși este ciudat, în condițiile în care, în urmă cu vreo două luni, nu mai puteai să treci strada sau să te speli pe dinți fără să nu te urmărească subiectul lansat de edilul șef. Ideea, nu tunelul, s-a dat la fund, însă, a reapărut alta mai veche. Este vorba despre chestia cu exproprierile de pe strada Traian, pe porțiunea cuprinsă între Piața Centrală și strada Brăilei. Pe acolo, ar vrea autoritățile să lărgească strada și să construiască un bulevard care să lege intrarea în oraș de la Vînători de faleza Dunării. Nu că ideea ar fi rea, dar după ce trei ani de zile te-ai îmbătat cu sifon, sufli și în apa de la canal. Marius Stan, însă, o ține pe a lui și la ultima ședință de Consiliu Local i-a invitat pe aleși să voteze un document legat de exproprieri. Este doar un mic pas birocratic, deoarece procedurile sunt de durată, recunoaște primarul Stan: „Exproprierea pe strada Traian este mai de lungă durată. Înseamnă evaluarea exactă a fiecărei proprietăţi pe care o vom expropria. Nu ne împiedică o eventuală contestaţie a unui proprietar de acolo să continuăm procesul de expropriere şi demolare. Ştiu că e neplăcut pentru cei din zonă, ne cerem scuze, dar cred că cerinţele oraşului trebuie să primeze: fluidizarea traficului pe patru benzi de la Metro pînă în Faleză şi ieşirea prin drumul pe patru benzi pe care îl vom face prin curtea Poliţiei de Frontieră”.
Noi ne gîndim că primarul și-a cerut scuze doar pentru faptul că i-a speriat pe oameni. Gurile rele spun că expropriere este aproape imposibil de făcut, așa că scuzele pentru demolare ar fi inutile. De aceea, oamenii nu trebuie să se panicheze. Probabil se va întîmpla exact la fel ca în discuția cu tunelul. Se aruncă subiectul pe piață, se mestecă multe lozinci frumoase și apoi se scuipă cartoful cînd devine prea fierbinte. Mai departe, ca să nu se plictisească oamenii, după tunel și exproprieri ar putea fi scoase de la naftalină și pasarelele. Și pentru ca mandatul actualului primar să se încheie așa cum a început (ciclic și prost) înainte de alegerile locale din 2016 am putea relua discuțiile despre sediul Primăriei, mall și stadion.
Deoarece tunelul s-a cam dat la fund, primarul Stan a scos de la naftalină marele bulevard Traian
