Au zgîlțîit poarta combinatului pentru salarii mai mari. Este vorba despre salariații combinatului nemulțumiți că încă nu au un contract colectiv de muncă, valabil pentru 2015. Din păcate pentru ei, șefii combinatului care au ieșit pe poarta auto nu au prins momentul. Poarta nu se mai zgîlțîia cînd au ieșit limuzinele din combinat, așa că, probabil, oamenii nu vor primi nimic în plus.
Agitația s-a petrecut după amiază, la ieșirea din tură. A fost, bineînțeles, o mișcare spontană. Am făcut cu ochiul ca să vă prindeți. Dacă nu v-ați prins, vă explic. Așa cum se întîmplă, deobicei, la combinat, protestele spontane sunt aranjate cu cîteva zile înainte. Momentul „spontan” de astăzi a fost foarte bine ales, pentru că mîine sunt programate noi negocieri între conducerea unității și sindicaliști asupra contractului colectiv de muncă pe 2015. Pentru ca spontaneitatea să nu deranjeze prea tare vreun director, mișcarea de protest a avut loc la ieșirea din tură, la poarta combinatului, în parcarea auto și pe trotuar. Vreo 400 de oameni au ieșit la o poză de grup în fața ziariștilor prezenți la fața locului. Pentru că a fost o zi fără cine știe ce evenimente, chestia de la combinat a dat bine la TV. Asta deși tărășenia spontană fusese pusă la cale de Gheorghe Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea. Organizația menționată este precum fata Morgana: toți bărbații s-ar culca cu ea, dar nimeni nu o găsește. Sindicatul Solidaritatea nu mai este primit la negocierile cu conducerea combinatului de doi ani, așa că, mîine, la discuții vor merge băieții care, astăzi, nu au avut nimic spontan în program.
A fost miting spontan și puțin aranjat, astăzi, la combinat
