Încercînd să explice de ce nu au putut să deszăpezească orașul, șefii Ecosal s-au plîns că mai mulți subordonați nu au lucrat pentru că au fost beți. Adică sub influența alcoolului, cum ar veni, că deh, ăștia-s oamenii și, pe deasupra, mai erau și sărbătorile. Ca să fie clar, beți erau salariații, nu directorii în stare să ofere asemenea explicații. Oricum, la așa situație, se pot trage rapid cîteva concluzii.
În primul rînd, bravii îmblînzitori ai lopeților și ai utilajelor de deszăpezire nu au băut la vreo cîrciumă din oraș, pentru că toate localurile au fost înzăpezite zile la rînd și nu s-a putut ajunge acolo. Apoi, cu siguranță, nu au consumat bere, pentru că ar fi urinat des, iar asta ar fi ajutat la topirea zăpezii. De asemenea, este logic că nu au băut pînă să meargă pe șapte cărări pentru că nu a existat așa ceva din cauza nămeților. Iar ca sfat, cei care locuiesc în asociațiile fără căldură nu trebuie pedepsiți, cum altfel ar fi putut oamenii să se încălzească decît cu alcool?
Pentru că nimeni nu poate opri setea salariaților Ecosal și pentru că directorii ne-au spus că așa este de sărbători, ne-am uitat pe calendarul ortodox să vedem ce ne așteaptă anul acesta. Și ne-am îngrozit. Circa un sfert din an la Ecosal nu se va face treabă pentru că sunt o grămadă de sfinți, numeroase sărbători cu cruce, bașca weekenduri și sărbători legale. De aceea, Primăria ar putea forma un corp de gunoieri-rezerviști care să acopere acel sfert de an în care băieți de la Ecosal sunt beți. Eventual, ar putea fi un corp de măturători de elită format din măicuțe, bolnavi de ciroză, pocăiți și, dacă găsim, niște extratereștri care au intoleranță la alcool.
La final avem o nedumerire, de contribuabil. Cine a plătit consumația sprițangiilor de la Ecosal? Și încă ceva. Cetățeanul turmentat din piesa lui I.L.Caragiale se întreba „ eu cu cine votez?”. Ei bine, ne încumetăm să-i răspundem. Cu siguranță, nu cu penibilii din actuala administrație.
Utilajele de deszăpezire din Galați funcționează pe bază de alcool
