Polițiștii locali se întorc la ultima instituție de învățămînt absolvită. Adică la grădiniță. Este doar parțial o glumă și lăsăm la latitudinea fiecăruia să rîdă atunci cînd poftește. Cert este că polițiștii locali se vor întoarce la grădiniță deoarece instituția numită Poliția Locală va înființa mai multe secții în clădiri care, pînă nu de mult, au servit ca grădinițe. Asta în conformitate cu un un proiect de hotărîre ce va fi supus votului aleșilor locali în ședința de Consiliu Local de mîine. Concret, inițiatorul proiectului vrea să propună schimbarea destinației, din spații de învățămînt în sedii ale unor secții ale Poliției Locale Galați. Este vorba de fosta grădiniță Lizuca situată în Strada Energiei, nr. 5, fosta grădiniță Rază de Soare de pe Bulevardul Dunărea și corpul A al Colegiului Tehnic ”Aurel Vlaicu”, aflat pe 1 Decembrie 1918, nr. 25.
Nici nu știm dacă să ne bucurăm de faptul că au fost desființate niște grădinițe ca să se facă loc unor secții de poliție. Unii ar zice că nivelul de inteligență este cam același în ambele locuri. Alții ar spune că grădinițele sunt mult mai utile decît secțiile de poliție locală. Cu siguranță, însă, cei mai mulți vor constata că versiunea originală a comediei Polițist de grădiniță cu Arnold Schwarzenegger în rol principal este mult mai reușită decît varianta românească cu Mihai Manoliu și subordonații în distribuție. Oricum ar fi, există și avantaje evidente, sugerate chiar de filmul american. Mare parte din recuzita preșcolarilor ar putea fi utilizată de polițiști. Bastonașele în loc de pulane, cuburile în loc de muniție, cărțile de desenat pentru instrucție și, eventual, costumele cu zîne și vrăjitoare pentru misiunile sub acoperire. Că, deh, Poliția Locală veghează la siguranța noastră.
Comedie în toată regula: Polițist de grădiniță. Fără Arnold, dar cu Manoliu
