15 din 22 nu este vreun nou joc organizat de Loteria română. E fix locul pe care îl ocupă ministrul gălățean al Economiei, Florin Spătaru. Asta într-un clasament al vizibilității membrilor guvernului.
Mai exact, este vorba de „Barometrul vizibilităţii miniştrilor”. Barometru rezultat după o analiză realizată de News.ro şi Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.
Prima poziție o ocupă, detașat, premierul Nicolae Ciucă, cu 14.725 de menţiuni în presa scrisă şi online în decembrie.
Poziţia a doua, cu peste 4.000 de menţiuni, îi aparține ministrului de Externe, Bogdan Aurescu. Un salt important îl face ministrul de Interne Lucian Bode. Acesta urcă de pe locul 8 în noiembrie, pe locul al treilea, în decembrie.
În apropierea podiumului mai sunt ministrul Energiei, Virgil Popescu (IV), ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (V) iar pe locul al 6-lea se află ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
În ceea ce-l privește pe Florin Spătaru, el nu a fost chiar „mut ca o lebădă”, dar nici nu a dat prea multe motive de a fi menționat, spre deosebire de colegii prezentanți mai sus.
Spătaru e pe 15, cu 1.196 nominalizări în media din întreaga țară, între ministrul Educaţiei, Ligia Deca și vicepremierul Kelemen Hunor (16) ori ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja.
Pe ultimele locuri, cu sub 1.000 de menţiuni, sunt, în ordine, ministrul Turismului Daniel Cadariu. ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu, ministrul Culturii – Lucian Romaşcanu, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care a fost pe lcul 7 în noiembrie, şi ministrul Sportului Eduard Novak. Acesta din urmă are doar 351 de mențiuni în mass-media.