Ce face un bărbat după ce bea câțiva litri de vin? Bineînțeles, o plimbare cu mașina. Și pentru că nu are o proprietate gen ranch se agață de volan și se avântă pe drumurile publice. Nu-l încurcă nici măcar lipsa permisului de conducere sau lipsa mașinii.
Pe scurt, povestea este cam așa: sâmbătă, în miezul zilei, cetățeanul de 29 de ani, din satul Odaia Manolache a avut chef să vadă orașul. Se pare că microbuzul nu-i de nasul lui, așa că a furat mașina concubinului nepoatei sale. Nu s-a încurcat de celelalte amănunte (alcool, permis de conducere) și a luat mașină după ce concubinul și nepoata au adormit ca doi prunci
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Galați l-au găsit bântuind prin oraș și l-au reținut pentru 24 de ore.
„Conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. La testarea alcoolscop rezultatul a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul pe care acesta îl conducea, ar fi fost sustras de la concubinului nepoatei sale. Cei doi concubini se aflau în vizită la domiciliul bărbatului de 29 ani, iar când aceștia dormeau, ar fi luat cheia auto lăsată pe o masă din locuință și a plecat fără consimțământul proprietarului.” (IPJ Galați)
Urmarea este ușor de anticipat. După ce s-a trezit din beție, cetățeanul a aflat că este personajul principal în dosarul penal de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință.
Domnii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați au fost miloși și au decis că individul poate fi cercetat în libertate, sub măsura controlului judiciar.
Lupte cu maceta și ranga la Tribunal. O familie a fost atacată de trei tineri