Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, are chef de ceartă încă din prima zi a săptămânii. A anunțat că mâine (luni, 3 octombrie) va vizita șantierul podului peste Dunăre de la Brăila. Acolo nu prea are ce vești bune să primească pentru că domnul constructor tocmai ce a cerut prelungirea termenului de finalizare a lucrării cu câțiva ani (vezi aici).
Așadar, alaiul ministerial va ateriza luni pe malul Dunării. Ministrul are chef de ceartă, așa cum chiar el a anunțat.
„Când discut de Brăila parcă vorbim de persoane cu dublă personalitate, de Jekyll și Hyde. Când merg acolo eu sau directorul general CNAIR sau primul ministru, ne spun că până la sfârşitul anului e dat în folosinţă. Luaţi declaraţiile constructorilor, chiar şi imaginile. Apoi ne trimite hârtii. Una spun de fiecare dată când mergem acolo, apoi trimit hârtii în care ne spun că termină peste 3 ani. Am trimis şi eu şi directorul general de la CNAIR consilieri şi o echipă să evaluăm, că deja… Săptămâna viitoare sunt acolo.” (Sorin Grindeanu)
Jar pe foc a pus și un subaltern al ministrului care zilele trecute a venit neanunțat la pod.
„Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură.” (Ionel Scrioșteanu, secretar de stat)
Podul care-i făcut pe trei sferturi ar trebuie să fie gata în decembrie. Greu de crezut, iar dacă ne uităm și la stadiul lucrărilor de la drumurile de acces, mergem să ne reînnoim abonamentul la bac!
sursa foto: Radu Aramă