Vin vremuri grele. Și nu ne luăm după ce ni se spune, ci după ce vedem că fac alții. Mai multe instituții și firme din Galați s-au bulucit la sacul cu proiecte eco-panouri fotovoltaice. Nu suntem naivi să credem că respectivele vor să salveze planeta și realizăm că vor să se salveze pe ele de facturile uriașe care stau să se prăvălească.
Așadar, se pare că vine sfârșitul lumii pe care o cunoaștem. Nu știm ce va urma, dar cu siguranță nu va fi o lume bună pentru rețelele clasice de energie termică și electrică. De aceea, numeroși oamenii au început să se pregătească pentru marele pas al independenței energetice.
Treaba nu-i ușoară, e îmbâcsită de birocrație și scumpă în funcție de planurile fiecăruia. Am întrebat și ni s-a spus că pentru o casă de aproximativ 100 de metri pătrați asigurarea „independenței electrice” costă vreo 6.000 de euro. Iar dacă se dorește și încălzirea imobilului cu ajutorul panourilor factura se dublează. Oricum, calculele sunt relative și sunt numeroși alți factori care pot schimba nota de plată. În cazul în care vreți ajutor de la stat prin Administrația Fondului de Mediu, trebuie să aveți niște bani. Evident și multă răbdare pentru că durează, pentru că birocrație, pentru că România.
Ajungem de unde am plecat și vă anunțăm că în cursa înarmărilor cu panouri fotovoltaice au intrat mai multe firme și instituții din Galați. Cap de listă este combinatul siderurgic LIBERTY. Aflăm că vrea să-și facă o pădure de fotovoltaice după chipul, asemănarea și mărimea lui. Tot la coada pentru fotovoltaice s-au așezat mall-ul gălățean, Fabrica de conserve din Tecuci, Fabrica de Ulei din Galați, societatea Apă Canal, Primăria Liești și Primăria Galați.
Ce-i mai bun am păstrat pentru final: sucursala Electrica vrea și ea fotovoltaice. Pe bune?