Locuitorii unei comune gălățene vor experimenta bezna de pe vremea lui Ceaușescu. Lumina de pe străzi va funcționa doar cu program, așa cum au decis autoritățile locale. Scopul pare nobil: să economisim, să salvăm planeta. Noi credem că mai există o variantă: să economisim, să nu ne bage facturile în „faliment”.
Aventura eco-financiară se produce la Slobozia Conachi. Primarul Emil Dragomir a anunțat pe Facebook că minuscula comunitate vrea să salveze planeta. La început este un pas mic, dar e posibil să apară și alte măsuri, spune primarul. Pentru început, se va închide lumina pe străzi doar într-o perioadă a nopții.
„În perioada următoare cu toții va trebui să dăm dovadă de responsabilitate în vederea economisirii energiei electrice. Astfel, o prima măsură luată de administrația locală pentru reducerea consumului de electricitate, privește iluminatul public. Vă informăm pe această cale că la nivelul comunei Slobozia Conachi iluminatul public va funcționa între orele 20,00 – 01,00 și 03,00- 05,30.” (Emil Dragomir, primarul comunei Slobozia Conachi)
Ca să facă economie și mai mare, primăria ar trebui să închidă lumina de pe străzi și pe parcursul zilei. Mesajul primarului pe FB este însoțit de un comentariu făcut de o femeie care spune că, marți, becurile în sat au fost aprinse până la 10.00 dimineața.
Cică ar fi fost o lucrare de mentenanță, i-a răspuns primarul, dar localnicii nu s-au lăsat: dacă-i beznă, nu îi încurajăm pe hoți? Răspundem noi: hoții s-au speriat și ei de facturi și vor să salveze planeta împreună cu victimele lor.