E periculoasă viața de taximetrist la Galați. Domnii de la volan transportă tot felul de nebuni, dar frecvent se întâlnesc cu ei în trafic. Un taximetrist a pățit-o noaptea trecută: a ajuns la spital după ce o duduie a dat cu mașina peste el.
Accidentul s-a produs după miezul nopții la intersecția străzii Anghel Saligny cu Bulevardul Siderurgiștilor. O duduie de 19 ani nu s-a sinchisit de semnele privind acordarea de prioritate și și-a scos unghiile vopsite fix în mijlocul bulevardului. A lovit în plin o mașină taxi, iar pe șoferul acesteia l-a băgat în spital.
„Accidentul s-a produs la intersecția străzii Anghel Saligny cu Bulevardul Siderurgiștilor, din primele verificări cauza fiind neacordarea de prioritate. Au fost implicate două autoturisme, conduse de o tânără, de 19 ani, respectiv un bărbat, de 38 de ani, care au intrat în coliziune.” (IPJ Galați)
Doamna a pățit-o și ea: și-a stricat rujul cât a suflat în aparatul etilotest. Rezultat negativ la alcool, așa că dosarul penal va fi doar pentru vătămare corporală.
Sursa foto: Facebook/GDSG