Un gălățean iubitor de natură le-a stricat ziua polițiștilor. Agenții stăteau cuminți pe marginea șoselei când au fost puși pe drumuri de eco-cetățeanul. Acesta a fost urmărit atât la volan, cât și la pas, până a fost prins și reținut pentru 24 de ore.
Știrea este cam așa: polițiștii din Corni și Drăgușeni, în timp ce patrulau, au văzut o mașină care s-a fâstâcit când i-a văzut pe agenți. Au plecat în urmărirea ei, speriind gâștele și rațele comunității cu girofarul și sirena. A urmat și proba de sprint printre copaci, după ce șoferul și-a abandonat mașina și a fugit în natură.
„Polițiștii au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase ale autospecialei și au plecat în urmărirea autoturismului, bărbatul aflat la volan refuzând să se conformeze solicitării de a opri și continuându-și deplasarea către localitatea Adam. Ajuns într-o zonă împădurită, acesta a abandonat autoturismul. A fost depistat de polițiști, în extravilanul localității Bursucani.” (IPJ Galați)
Nicio surpriză: bărbatul nu era vreun terorist interațional, ci doar un infractor cu nasul roșu de la băutură.
El nu avea dreptul să conducă (permisul suspendat) și consumase destul alcool cât să susțină un IMM (0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat). La finalul cursei, Forrest Gump rural nu a câștigat un Oscar/o medalie, ci un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Ca să-i dispară cheful de alergat, polițiștii l-au băgat între patru pereți pentru 24 de ore. Bonus, judecătorul va decide dacă individul trebuie să cugete la viața sa între aceiași pereți în următoarele 30 de zile.